”Pentru noi este președintele în exercițiu, este reprezentantul țării noastre pe arena internațională și în țară. Noi sportivii, antrenorii reprezentăm țara la fel ca el pe arena internațională și ne exprimăm susținerea pentru șeful statului”, a declarat Petru Coltuc, reprezentant al federației de Kickboxing.
Antrenorul de gimnastică, Marina Leușchina, și-a exprimat speranța că autoritățile vor susține în continuare sportivii, datorită cărora lumea află despre Republica Moldova.
”Noi avem o țară mică și minunată, iar cînd campionii se ridică pe podium, mulți poate nu știu, nu au auzit de Moldova, iar ei sînt acolo și ridică drapelul și oamenii înțeleg că sînt din Moldova”, a declarat aceasta.
Vicepreședintele Federației de lupte libere, Alexei Țurcan, a menționat că datorită lui Igor Dodon, statul s-a întors cu fața spre sport.
Multiplul campion european la kickboxer, Dmitri Dodică, susține că datorită președintelui Igor Dodon și echipei lui sportivii din Moldova pot merge la competițiile internaționale, fără ca să se gîndească de unde să ia bani.
”Cu ajutorul lui noi nu o singură dată am ridicat drapelul nostru la campionatele europene sau naționale. Eu sînt patriot al țării mele și m-am convins nu o singură dată că președintele nostru este un om bun și că eu îl voi susține mai departe și în turul doi”, a declarat sportivul.
Luptătorul Iaroslav Linic afirmă că, la 15 noiembrie, își va da votul pentru Igor Dodon, la inițiativa căruia au fost inaugurate săli sportive și reparate și construite sute de săli sportive din țară.
Adăuga comentariu