X 
Cutremure stiri: 506

Dumitru Pulbere: Modificările intenționate ale Constituției pentru a favoriza un partid sau guvernare sînt periculoase

28 sep. 07:00   Politică
15 ore in urma 1702 1

Fostul președinte al Curții Constituționale și actual președinte al Consiliului Institutului Justiției Constituționale (IJC), Dumitru Pulbere, a declarat că, deși modificările și ajustările Constituției Republicii Moldova sînt necesare și firești, există un pericol atunci cînd acestea sînt făcute în mod intenționat pentru a conveni unei formațiuni politice sau unei guvernări, anunță Noi.md

„Constituția Republicii Moldova, fiind un document juridic fundamental pentru stat, necesită modificări, ajustări și redactări, este normal. Dar atunci cînd se fac intenționat careva modificări pentru a conveni unei formațiuni politice sau unei guvernări, asta-i pericol, atunci se poate ajunge la concluzia că constituția stă la cheremul politicienilor sau a guvernării de moment,” a declarat Pulbere în cadrul emisiunii Puterea a Patra.

Acesta a amintit că, în timpul mandatului președintelui Igor Dodon, a fost creată o comisie constituțională, pe care a avut onoarea să o conducă.

Potrivit lui, comisia era formată din juriști, academicieni și persoane ilustre în domeniul dreptului constituțional, iar intenția lor era de a revizui Constituția actuală sau chiar de a elabora una nouă.

El a adăugat că, avînd în vedere că este prima Constituție a Republicii Moldova, aceasta necesită ajustări și adaptări.


„Noi am avut intenția, lucrul era aproape dus pînă la sfîrșit, atunci cînd a venit actuala președintă, Maia Sandu, care a emis un decret prin care a dizolvat această comisie. Toate acele propuneri ale juriștilor, academicienilor, persoanelor ilustre care știu ce înseamnă Constituția și dreptul constituțional erau aproape de finalizare. Ne gîndeam să scoatem aceste proiecte. Ne gîndeam, ori să-i dăm o nouă citire actualei constituții, ori să elaborăm o nouă constituție. Nu eram deciși, părerile erau împărțite,” a adăugat Pulbere.

Fostul președinte al Curții Constituționale a explicat că „multe articole sînt comentate sau tălmăcite de Curtea Constituțională”, și că „în așa situație ar fi bine să-i dăm o nouă citire, poate să apară reguli noi. Constituția va fi cu mult mai clară, nu doar pentru juriști, dar și pentru cetățeni.”

41
0
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав