Potrivit PSRM, campania „Interesul Național” urmărește scopul de a determina autoritățile țării ca în cursul implementării politicilor interne și externe să acționeze în interesul propriului stat și popor, indiferent de țara în care aceștia se află.
"Faptul că regimul actual se opune campaniei noastre demonstrează că guvernarea nu acceptă însăși ideea apărării interesului național.Scopurile guvernanților nu sînt legate de Moldova și poporul ei, ci sînt în afara țării noastre. Obiectivul lor este să supună Moldova voinței puterilor străine, să impună țării noastre directive și regulamente elaborate și adoptate fără participarea noastră.
Partidul Socialiștilor al Republicii Moldova va apăra conceptul de interes național, democrație, stat de drept, justiție socială, valori tradiționale familiale în ciuda obstacolelor impuse de regimul de la guvernare. Sîntem siguri că majoritatea poporului Moldovei împărtășește aceleași valori și este atașată aceleiași căi suverane de dezvoltare", se arată în comunicatul PSRM.
Adăuga comentariu