X 
Cutremure stiri: 508

Chișinăul a reacționat la declarațiile Tiraspolului privind organizarea referendumului

11 oct. 14:36   Politică
10 ore in urma 3233 0

Biroul politici de reintegrare susține că declarațiile Tiraspolului privind organizarea referendumului din 20 octombrie curent reprezintă „o acțiune manipulativă, făcută, cel mai probabil, la comanda unor forțe externe”.

În context, autoritățile moldovene cer încă o dată Tiraspolului să se abțină de la orice obstrucționare a scrutinului și referendumului, precum și de la orice tentativă de a se implica, direct ori indirect, în procesul electoral”.

„Toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de locul de trai, sînt așteptați la scrutinul electoral prezidențial și referendumul din 20 octombrie. Pentru concetățenii noștri din raionale de est vor fi deschise 30 de secții de votare aflate în perimetrul Zonei de Securitate, în localități aflate sub controlul efectiv al autorităților constituționale. Deschiderea unor secții de vot în perimetrul necontrolat, acolo unde nu există nicio garanție privind siguranța procesului, nicio certitudine că nu vor fi interferențe externe ce pot prejudicia rezultatul, este contrară normelor legale.

Informăm, că pe parcursul ultimelor săptămîni Tiraspolul creează impedimente suplimentare pentru accesul reprezentanților partidelor politice, dar și a jurnaliștilor sau oamenilor de cultură din dreapta Nistrului pentru a evita orice interacțiune a acestora cu cetățenii Republicii Moldova din raioanele de est. Structurile nelegale de forță ale Tiraspolului verifică minuțios toate mijloacele de transport care se îndreaptă spre municipiul Bender și Stînga Nistrului pentru a împiedica difuzarea materialelor electorale ori a publicității legate de referendumul din 20 octombrie.

Nici chiar solicitarea Biroului politici de reintegrare de a permite în ziua desfășurării referendumului accesul reprezentaților comisiilor electorale cu urna mobilă în raioanele de est nu a fost acceptată de Tiraspol. Implicit, comentariul reprezentantului politic de la Tiraspol poate fi interpretat doar ca o acțiune manipulativă, făcută, cel mai probabil, la comanda unor forțe externe.


În acest context, autoritățile moldovene cer încă o dată Tiraspolului să se abțină de la orice obstrucționare a scrutinului și referendumului din 20 octombrie, precum și de la orice tentativă de a se implica – direct ori indirect - în procesul electoral”, comunică Biroul politici de reintegrare.

Reamintim că ministerul nerecunoscut de Externe de la Tiraspol admite desfășurarea referendumului pentru aderarea la Uniunea Europeană în stînga Nistrului. Potrivit unei declarații, „Transnistria a fost deschisă să discute” pe acest subiect, însă Chișinăul „nu a făcut niciun efort pentru a iniția dialog”.

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și alegerile prezidențiale vor avea loc pe 20 octombrie, după ce Înalta Curte a decis că organizarea plebiscitului este constituțională.

8
1
0
0
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав