Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, scrie tv8.md.
Despre investigațiile în dosar s-a aflat la începutul acestei luni. Atunci, șefa Procuraturii Anticorupție a declarat că alertele emise de Interpol se radiau, pentru ca cei dați în căutare internațională să poată intra în Republica Moldova. Ulterior, acestora li se conferea statut de refugiat sau azil politic.
În dosar este vizat șeful Biroului Interpol Chișinău, Viorel Țentiu, care în prezent se află în arest preventiv în penitenciar. El pledează nevinovat. Cîteva zile mai tîrziu, au fost reținute alte două persoane. Una a fost arestată pentru 30 de zile, iar alta este cercetată în stare de libertate.
Autoritățile nu au făcut publice numele acestora, dar în spațiul public s-a vehiculat că pe lista bănuiților ar fi șeful Inspectoratului General pentru Migraţie Mihail Vodă, fostul ministru al Justiţiei, Vitalie Pîrlog și avocatul Oleg Mîţă.Tot atunci, șeful IGP a anunțat că șapte angajați ai poliției, vizați în dosarul denumit generic „Interpol” au fost suspendați din funcție. Viorel Cernăuțeanu ne-a declarat la telefon că toți sînt cercetați în stare de libertate.
Adăuga comentariu