X 
Cutremure stiri: 508

Dodon: „A fost făcut primul pas real pentru apropierea cetățenilor de pe cele două maluri ale Nistrului”

11 oct. 11:45   Politică
14 ore in urma 2816 1

Declarația administrației de la Tiraspol privind disponibilitatea de a deschide pe teritoriul Transnistriei secții de votare pentru referendumul constituțional din 20 octombrie este inedită.

Declarația a fost făcută de Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor, fostul președinte al Republicii Moldova, menționînd că, pentru prima dată în peste 30 de ani de conflict transnistrean, autoritățile de pe malul stîng sunt pregătite să colaboreze cu Chișinăul pentru organizarea unui proces electoral normal.

”Salut înțelepciunea și maturitatea politică a conducerii regiunii transnistrene și îndemn conducerea Moldovei să facă un pas în întâmpinare, deși sunt sigur că actuala putere nu o va face, pentru că are cu totul alte interese. Cu toate acestea, sunt foarte bucuros că s-a făcut primul pas real, pentru prima dată în istoria modernă a Moldovei, spre apropierea cetățenilor și proceselor electorale de pe cele două maluri ale Nistrului”, a declarat Igor Dodon.

El speră că ”următoarea guvernare, care va veni după aceste alegeri prezidențiale și parlamentare viitoare, va face acest pas și va începe să acționeze în această direcție”.

42
0
0
2
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав