În cadrul întrevederii de astăzi, premierii au discutat despre prioritățile cooperării moldo-române și proiectele în curs de realizare, care aduc beneficii reale cetățenilor Republicii Moldova, dar și ne apropie de Uniunea Europeană.
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a accentuat, la rîndul său, că România va fi alături de Republica Moldova pînă la momentul integrării în Uniunea Europeană, pentru a depăși, în comun, toate provocările.
Oficialii au subliniat avansarea în conectarea infrastructurii rutiere a celor două țări, care va facilita transportul, schimburile comerciale și va atrage noi investiții în Republica Moldova. Săptămîna trecută, la Ungheni, a fost semnat contractul de construire, pînă în 2026, a podului peste Prut, care va lega localitățile Ungheni din România și Ungheni din Republica Moldova.
Pînă în prezent, România a contribuit la renovarea a peste 1.000 de grădinițe în întreaga țară, a donat zeci de autobuze pentru transportarea elevilor și oferă anual peste 2.500 de burse pentru elevi și studenți din Republica Moldova. Recent, a fost lansat un program de granturi pentru cercetare științifică.
De asemenea, au fost realizate proiectele comune de restaurare a mai multor obiective din patrimoniul cultural: Cetatea Soroca, Muzeul de Istorie și Etnografie din Fălești, Sala cu Orgă, Muzeul de Arte ș. a.
Adăuga comentariu