X 
Arşiţa stiri: 229
Preşedintele stiri: 4145

Ce a răspuns Dodon la criticile lui Voronin

5 sep. 17:15   Politică
6 ore in urma 2254 0

Președintele Partidului Socialiștilor și fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, și-a exprimat regretul că fostul șef de stat Vladimir Voronin, care conduce Partidul Comuniștilor și se află într-un bloc de opoziție cu socialiștii, a criticat partidul PSRM și pe candidatul său la prezidențiale, Alexandr Stoianoglo.

Igor Dodon a menționat că a spus anterior și rămîne pe aceeași poziție: Vladimir Voronin a fost cel mai bun președinte al Moldovei în toți cei 33 de ani de independență ai țării noastre.

”Mi se pare foarte ciudat să văd aceste atacuri la adresa noastră, mai ales că, cu două zile înainte, el mi-a propus să semnăm un acord că, deși susținem candidați diferiți, avem o poziție comună ca partide care fac parte din bloc. Vladimir Nicolaevici, iarăși “бесы попутали”?”, a menționat Igor Dodon

Potrivit lui, socialiștii nu vor răspunde criticilor sale, deoarece orice luptă politică între opoziție doar o ajută pe Sandu.

”Haideți să lăsăm deoparte aceste discuții, să dăm dovadă de maturitate politică și să nu permitem distrugerea rîndurilor noastre.


Avem nevoie de observatori la secțiile de votare din străinătate, trebuie să înregistrăm toate încălcările din partea PAS. La asta trebuie să ne concentrăm, nu la atacuri între noi în interesul altor jucători”, a declarat președintele Partidului Socialiștilor și fostul președinte al Republicii Moldova.

35
1
2
3
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Declarația deputatului PAS Vasile Șoimaru despre o eventuală interzicere a Bisericii Ortodoxe Moldovenești (în cadrul Patriarhiei Moscovei) a provocat o mare rezonanță. Ce biserică, în opinia dumneavoastră, ar trebui să existe în Moldova?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав