X 
Arşiţa stiri: 199
Jocurile Olimpice stiri: 169
Transnistria stiri: 1415

Boțan: Clasa politică se comportă adecvat din cauza incertitudinii în criza din Ucraina

28 feb. 2022,, 07:13   Politică
2777 0

Clasa politică din Republica Moldova dă dovadă de un comportament absolut adecvat, dar acest lucru se întîmplă „din cauza incertitudinii”. „Nimeni nu știe ce va urma.

De aceea (clasa politică, n.r.) se comportă foarte atent, prudent. Această prudență i-a făcut pe toți deputații prezenți la ședința de joi, 24 februarie a Parlamentului să voteze pentru introducerea stării de urgență”, a menționat Igor Boțan, expertul permanent al proiectului de dezbatere publică la IPN, ultima ediție a căreia s-a axat pe tema: „Poziția și acțiunile Moldovei în noile condiții de securitate”.

„Nici cei de la putere, nici cei din opoziție nu știu la ce să se aștepte. Și este de înțeles”, a explicat Igor Boțan.

Opinia internațională este defavorabilă Moscovei. „Rusia a intrat în izolare internațională. Nu cred că autoritățile rusești nu înțeleg ce înseamnă pentru Federația Rusă această izolare. Rusia intră într-un regim de autarhie. Are Rusia în continuare resurse, după ce, de exemplu, ocupă Ucraina, să gestioneze situația de acolo? Cum? Prin cine? Deocamdată, nu se cunosc răspunsurile la aceste întrebări. Tocmai această incertitudine face ca întreaga clasă politică din Republica Moldova să fie foarte prudentă, să lase la o parte neînțelegerile, să dea dovadă de unitate și deputații să demonstreze că sînt raționali în această situație de criză”, a specificat Igor Boțan.

Prima victimă în timpul oricărui război este adevărul. „Există o strategie de destabilizare a statelor din fostele republici sovietice. Ea a fost făcută publică. Și ea se aplică acum. Oamenii sînt speriați – vor putea retrage banii de pe card în bănci?, vor exista alimente?, se va întrerupe curentul electric și furnizarea gazului? și așa mai departe” – a menționat Igor Boțan. „Trebuie să avem un cod de comportament clar pentru toată lumea, în situații atît de dificile”, a remarcat Igor Boțan.

„Dacă se intră într-o albie de panică, pot fi provocate disfuncții. Atunci cînd sînt panicați, oamenii acționează irațional”, a precizat expertul, cu referire la spectrul larg de probleme cu care se confruntă Republica Moldova în condițiile stării de urgență, instituită începînd de ieri pe durata a 60 de zile, în contextul situației din Ucraina. „Ieri, în timpul ședinței Parlamentului, deputații au formulat întrebări despre ce ar însemna (starea de urgență, n.r.). Dar președintele Parlamentului a decis că discuțiile și explicațiile nu sînt tocmai binevenite, în situația cînd trebuie ca toate eforturile autorităților să fie concentrate spre ajutorarea refugiaților, numărul cărora a ajuns astăzi la aproape 16000 de persoane, care au fugit de starea de răzbi din Ucraina”, a specificat Igor Boțan.

Prevederile deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova sînt mai mult sau mai puțin clare, dar, în opinia expertului, ele trebuie totuși explicate. „Restricțiile care se impun asupra agenților economici, îi vizează doar pe agenții economici – instituții publice sau și pe agenții economici privați? Nu am auzit răspunsul la această întrebare abordată în Parlament. Există multe semne de întrebare și clarificările trebuie cerute de la guvernanți”, a remarcat Igor Boțan.

Dezbaterea publică la tema „Poziția și acțiunile Moldovei în noile condiții de securitate”, organizată de IPN, a fost ediția a 226-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав