Amintim că miercuri, 23 iunie 2021, membrii CEC au aprobat deschiderea a 150 de secții de votare în străinătate la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Decizia a fost luată după mai bine de opt ore de consultări, cu ușile închise, cu reprezentanții Ministerului de Externe (MAEIE).
În acest context, CEC a anunțat că „MAEIE a comunicat despre îndeplinirea condiției ce vizează obținerea acordului autorităților competente ale statelor străine, precum și a confirmat posibilitatea asigurării din punct de vedere logistic a procesului de votare, inclusiv identificarea președinților birourilor electorale ale secțiile de votare și sediilor acestora”.
Tot astăzi, membrii CEC și reprezentanții MAEIE s-au întrunit într-o ședință comună, unde a fost pus în discuție subiectul privind numărul secțiilor de votare în străinătate. Ședința s-a desfășurat cu ușile închise.
De menționat că, la sfîrșitul lunii mai, 2021, președintele CEC, Dorin Cimil, a dat asigurări că la alegerile parlamentare anticipate vor fi deschise mai multe secții de vot pentru diaspora comparativ cu scrutinul prezidențial de anul trecut. Acesta a spus că este examinată cifra de 190 de secții de vot, dar o decizie definitivă în acest sens va fi luată la data de 5 iunie.
Ulterior, membrii CEC, la inițiativa vicepreședintelui CEC, Maxim Lebedinschi, au votat deschiderea a doar 146 de secții, de vot, ceea ce a dus la nemulțumiri în rîndul societății civile și a politicienilor.
Contestările au ajuns pînă la CSJ. La 22 iunie, magistrații au obligat CEC să adopte o nouă hotărîre ce să decidă deschiderea a nu mai puțin de 190 de secții de votare, așa cum a propus Ministerul de Externe.
Pe site-ul Comisiei Electorale Centrale s-au înregistrat peste 100 de mii de moldoveni din diasporă pentru a vota la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie - cel mai mare număr de pînă acum.
Adăuga comentariu