X 
Cutremure stiri: 508

Moldova va avea în scurt timp noi ambasadori în Ucraina și Spania.

16 dec. 2021,, 07:45   Politică
2592 0

R. Moldova va avea în scurt timp ambasadori în Ucraina și Spania. Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană a acceptat astăzi desemnarea a doi ambasadori ai Republicii Moldova în străinătate. Este vorba despre candidatura lui Eugeniu Revenco, desemnat la funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Spaniei, transmite NOI.md cu referire la safenews.

Din noiembrie 2019 pînă în prezent, Eugeniu Revenco exercită funcția de secretar general al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).

De asemenea, în perioada 2015-2019, a fost ambasador în Republica Letonia. Diplomatul a obținut licența la Facultatea de Drept. La fel, a făcut studii de master în Drept European, Institutul pentru Studii Europene, Universitatea Liberă din Bruxelles (ULB), Belgia.

Totodată, Valeriu Chiveri a fost acceptat în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Ucraina.

Valeriu Chiveri a fost ambasador al Republicii Moldova în Austria, în perioada 2010-2013, precum și șeful delegației permanente a Moldovei pe lîngă OSCE; Reprezentantul permanent al Republicii Moldova pe lîngă Organizațiile Internaționale cu sediul la Viena. În perioada 2013-2015, el a fost viceministru în cadrul MAEIE al Republicii Moldova, iar din 2019 pînă în prezent exercită funcția de șef al Oficiului pentru programe al OSCE, în Dushanbe, Tadjikistan.


Viitorii ambasadori urmează să fie numiți în funcție de către președintele Republicii Moldova, la propunerea Guvernului. Propunerile referitoare la numirea în aceste funcții sînt înaintate Guvernului de către MAEIE, cu consultarea Comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав