X 
Jocurile Olimpice stiri: 119
Transnistria stiri: 1410

Membrii comisiilor de admitere, evaluare și de disciplină a profesiilor conexe justiției vor fi remunerați

6 iun. 13:45   Politică
3019 1

Membrii comisiilor de admitere, evaluare și de disciplină a profesiilor conexe justiției (avocat, notar, executor judecătoresc, administrator autorizat, mediator, expert judiciar, interpret / traducător) vor primi remunerări egale, stabilite prin lege.

Un PROIECT de lege care prevede acest lucru a fost adoptat de Parlament.

Astfel, membrii acestor comisii vor primi o indemnizație echivalentă cu a zecea partea din salariul mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul în curs. Banii vor fi achitați din contul Ministerului Justiției, însă nu mai mult decît pentru trei ședințe pe lună. Estimativ, pentru anul curent, ar fi vorba de circa 1300 de lei pentru o ședință sau maximum circa 4100 de lei lunar. De menționat că, în prezent, doar în cazul notarilor, experților judiciari și interpreților, prin legile speciale, sînt stabilite unele prevederi care stipulează că anumiți membri ar putea fi remunerați.

Proiectul de lege aparține Ministerului Justiției și, potrivit notei informative, această inițiativă are drept scop diminuarea factorilor de risc de corupție în cadrul comisiilor profesionale. De asemenea, din cauza lipsei remunerării, profesioniștii ezitau să depună dosarele pentru a deveni membri ai comisiilor de admitere, evaluare și de disciplină, în așa mod fiind tergiversată crearea respectivelor comisii.

Proiectul de lege mai conține prevederi pentru unificarea regulilor de eliberare a actelor care confirmă statutul liber-profesionalismului prin instituirea termenelor similare pentru solicitarea și eliberarea acestor acte. De asemenea, va fi stabilit un cost de 450 de lei pentru serviciile prestate de Ministerul Justiției. Totodată, instituția va avea competența de a verifica întrunirea tuturor condițiilor pentru accederea în profesiile conexe justiției.


Pentru lectura a doua, deputatul din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” Artemie Cătănoi a mai propus un amendament care are drept scop elucidarea suplimentare a unor aspecte legale precum statutul Uniunii Avocaților, obligația avocaților de a-și înregistra forma de organizare, precum și efectele juridice referitoare la statutul cabinetului avocatului / asocierii în cazul încetării activității de avocat.

0
0
0
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?