Reuniunea a fost prezidată de președinta Maia Sandu, iar la lucrări a participat și comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, aflată marți, 11 noiembrie, într-o vizită oficială la Chișinău, informează Președinția.
În cadrul ședinței, Maia Sandu a declarat că obiectivul strategic al țării, aderarea la Uniunea Europeană, necesită efort constant, responsabilitate și cooperare între toate instituțiile statului.
„Trebuie să ne concentrăm și să muncim și mai bine, cu seriozitate și responsabilitate. Nu este vorba doar de a bifa niște acțiuni, ci de a face schimbări reale acolo unde oamenii le așteaptă cel mai mult: în justiție, în lupta împotriva corupției. Cetățenii vor să vadă că li se face dreptate. Avem o fereastră de oportunitate, iar datoria noastră este să facem totul pentru a nu o rata”, a declarat șefa statului.
Președinta a adresat și un apel către opoziția parlamentară și extraparlamentară, îndemnînd toate forțele politice să susțină procesul de integrare europeană. „Trebuie cu toții să vorbim cu oamenii, să le explicăm ce înseamnă integrarea europeană și să ne unim eforturile pentru a combate dezinformarea pe acest subiect”, a punctat Maia Sandu.
După reuniune, viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de Marta Kos, că la ședința „a fost trasată viziunea pentru parcursul nostru european pentru următorii patru ani. Doamna comisară a prezentat concluziile raportului și prioritățile pentru anii următori, iar domnul prim-ministru a punctat cele zece priorități-cheie în parcursul nostru de aderare la Uniunea Europeană”, a menționat Gherasimov.
Componența Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană a fost actualizată cu o zi mai devreme, prin decret prezidențial, și reunește reprezentanți ai Guvernului, Parlamentului, Președinției, altor instituții publice și ai societății civile.
Adăuga comentariu