„Am cerut împreună cu Prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi, informații despre măsurile întreprinse și cele planificate pentru a-i susține pe cei care au rămas fără venituri ca urmare a pierderii locurilor de muncă, despre mecanismele de suport pentru IMM-uri, precum și despre acțiunile planificate în acest sens pentru anul în curs”, scrie Sandu pe pagina sa de Facebook.
Șeful statului spune că i-a atenționat pe reprezentanții ministerelor Economiei și Infrastructurii, Finanțelor, Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, ai CNAS, ANAFM și ODIMM că, potrivit estimărilor recente, în anul 2020 zeci de mii de cetățeni ai țării noastre au ajuns sub pragul sărăciei din cauza pandemiei.
„Anul 2020 a pus în dificultate mii de Întreprinderi Mici și Mijlocii, care au fost nevoite să-și diminueze activitatea, respectiv numărul de angajați, ori chiar să se închidă. Iar, în lipsa unui guvern cu împuterniciri depline, este de datoria acestor instituții să identifice soluții ca să vină în ajutorul oamenilor și al businessului mic și mijlociu.
Tocmai de aceea, le-am cerut participanților la ședință să elaboreze urgent mecanisme ce ar simplifica procedurile de obținere a ajutorului de șomaj, a altor forme de asistență, astfel încît acestea să ajungă la cît mai mulți dintre cei aflați în dificultate. De asemenea, am discutat despre punerea în aplicare cît mai rapidă a mecanismului de subvenționare a întreprinderilor care angajează persoane cu dizabilități, tineri, oameni care și-au pierdut locul de muncă acasă sau în străinătate din cauza pandemiei”, se mai arată în mesajul președintelui țării.
Adăuga comentariu