Conform decretului publicat în Monitorul oficial al R. Moldova, judecătorii Rodica Berdilo, Victoria Hadîrca, Irina Păduraru, Eugen Popovici, Victoria Sanduța și Svetlana Tizu părăsesc sistemul judecătoresc.
„Propunerile de eliberare din funcție a judecătorilor se întemeiază pe prevederile art. 25 alin. (l) lit.k) din Legea cu privire la statutul judecătorului, în vigoare pînă la 26 august 2022”, se arată în decret.
Decretul președintei poate fi contestat în instanța de judecată.
CSM a propus, în cadrul ședinței de luni, 1 iulie, eliberarea din funcție a patru magistrate a căror cereri repetate de numire în funcție pînă la plafonul de vîrstă au fost respinse:Potrivit legii cu privire la statutul judecătorului, în redacția în vigoare din august 2023, preşedintele R. Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de către CSM pentru numirea în funcţia de judecător şi numai în cazul depistării unor circumstanțe care confirmă incompatibilitatea candidatului cu funcţia respectivă, de încălcare de către acesta a legislaţiei sau de încălcare a procedurilor legale de selectare şi promovare a lui.
Adăuga comentariu