X 
Eurovision stiri: 497
Transnistria stiri: 1342

Lavrov a numit Moldova "următoarea victimă a Occidentului". Ce a răspuns MAEIE

30 noi. 2023,, 18:45   Politică
3394 2

Occidentul "pregătește Republica Moldova pentru rolul de viitoare victimă" în "războiul hibrid pe care țările occidentale l-au declanșat împotriva Rusiei".

Despre acest lucru a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la reuniunea Consiliului miniștrilor de externe al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

"Printre încercările de a rezolva problemele continentului nostru după principiile OSCE care au fost zădărnicite se numără și Memorandumul Kozak, care ar fi putut rezolva situația din Moldova încă acum 20 de ani. ,. La acea vreme, NATO și UE au torpilat fără menajamente documentul deja parafat de Chișinău și Tiraspol, iar acum ucid și formatul "5+2", ultimul lucru care a mai rămas din eforturile comune pentru reglementarea transnistreană. De fapt, Republica Moldova este pregătită să fie următoarea victimă în războiul hibrid împotriva Rusiei declanșat de Occident", a declarat el.

Lavrov a adăugat că "fiecare țară în care acum activează emisari, fundații și organizații neguvernamentale occidentale ar trebui să se gîndească foarte bine".

De menționat că Ministerul de Externe al Moldovei a comentat deja declarațiile ministrului rus de externe Serghei Lavrov la reuniunea ministerială a OSCE de la Skopje.


„Încă de la începutul invaziei brutale a Federației Ruse împotriva Ucrainei, în Moldova am resimțit întreg arsenalul de tentative de destabilizare pe care Rusia l-a declanșat împotriva noastră. Declarațiile Rusiei, fie ele de astăzi sau din ocazii anterioare, se înscriu în șirul acțiunilor ostile pe care Federația Rusă încearcă să le implementeze față de țara noastră de-a lungul ultimilor 30 de ani. Din fericire, în tot acest timp, statele partenere din occident ne-au fost alături, ajutându-ne să depășim cu succes aceste amenințări.

Luând în calcul că ministrul Lavrov a ajuns totuși la reuniunea ministerială OSCE, sperăm că mesajul nostru - clar și tranșant - va fi înțeles și de el: Republica Moldova merge, ireversibil, pe calea europeană, iar astăzi, mai mult ca niciodată, insistăm pe retragerea imediată și necondiționată a trupelor ruse din teritoriul nostru”, a declarat Igor Zaharov, consilierul pe comunicare al ministrului de externe Nicu Popescu.

17
2
2
1
27

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?