X 
Arşiţa stiri: 177
Jocurile Olimpice stiri: 136
Transnistria stiri: 1455

De ce au fost amendați avocații Eugeniei Guțul

22 iul. 09:41   Politică
2 ore in urma 878 0

Schimb de replici în ședința de judecată în care bașcanul Evghenia Guțul este învinuită de acceptarea cu bună știință a finanțării fostului partid Șor de către un grup criminal organizat.

Doi dintre avocații acesteia au fost amendați de instanță pentru că au părăsit sala înainte ca ședința să ia sfîrșit. Judecătoarea Ana Cucerescu le-a aplicat amenzi a cîte 2.500 de lei. De partea cealaltă, apărătorii spun că au trebuit să plece la alte ședințe, transmite jurnal.md.

Avocații Evgheniei Guțul afirmă că au anunțat anterior instanța că vor fi în imposibilitate de a participa la ședința de judecată mai mult de o oră, deoarece vor fi antrenați în alte ședințe.

Astfel, ședința de judecată a fost întreruptă, iar martorul acuzării urmează a fi audiat ulterior. În dosarul respectiv, Evghenia Guțul este învinuită că în perioada 2019 – 2022, atunci cînd activa pe post de secretară în cadrul Departamentului monitorizare, planificare și control al Partidului Șor, a fost implicată activ în activități de introducere sistematică în Republica Moldova a mijloacelor financiare necontabilizate, provenite de la un grup criminal organizat. Banii veneau preponderent din Federația Rusă, prin intermediul curselor aeriene și terestre, spun procurorii. Sumele erau apoi integrate în activitatea partidului. Guțul a refuzat să comenteze faptele care i se incriminează.


În același dosar, figurează secretara Oficiului central al fostului Partid Șor. Procurorii spun că aceasta a acceptat bani în sumă totală de 9 milioane 746 de mii de lei, mijloace financiare destinate pentru achitarea protestelor organizate de formațiunea politică și achitarea salariilor, în plicuri, membrilor oficiilor teritoriale. Învinuiții nu au recunoscut faptele imputate. Pentru infracțiunea săvîrșită, Evghenia Guțul și secretara organizației teritoriale din Chișinău a fostului Partid Șor riscă amendă de peste 92 de mii de lei sau închisoare de pînă la șapte ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activități pe un termen de la doi la cinci ani.

1
0
0
1
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

[No canvas support]
  • Votat 0
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав