X 
Arşiţa stiri: 193
Jocurile Olimpice stiri: 152
Transnistria stiri: 1415

Cîrnaț despre decizia Maiei Sandu de a-i retrage gradele militare lui Gorgan

22 iun. 15:20   Politică
4516 2

Expertul în drept constituțional, profesorul Teodor Cîrnaț, califică drept ilegală decizia președintei Maiei Sandu de a-i retrage lui Igor Gorgan gradele militare, după o investigație jurnalistică despre mesaje trimise unui presupus curator din forțele rusești.

„Dar dacă vine o sentință de achitare? Cum tu îi restabilești gradul de general? Sănătatea? Demnitatea? Familia? Gorgan a fost cîntărit, folosit, judecat și aruncat la gunoi, iar cineva primește dividente politice”, a declarat Cîrnaț la Puterea a Patra de la N4.

„Gorgan nu era în funcție, era persoană fizică liberă, în grad de general. Gradul de general a fost obținut în urma unor acțiuni profesionale pe parcursul vieții sale. De aceea, temeiul juridic de a retrage unele grade militare poate fi doar o sentință de condamnare.

Noi am mai avut un astfel de caz, cu un deputat PD, acuzat de trădare de patrie. După mai mulți ani, a fost sentință de achitare, dar prin ce a trecut el, feciorul și familia lui?! O denigrare totală, ca pe urmă să fie sentință de achitare?

Iată cazul Gorgan parcă e tras la indigo.


Acest caz este convenabil Maiei Sandu - umbrește scandalul Interpol și iar se începe Federația Rusă, agenți, informații, etc.

De ce nu au investigat mai întîi, dar au dat nume, cu o investigație jurnalistică. Nu se vede de la o poștă că e un joc al puterii? Să arate că iată sînt agenți, se retrag grade, fără sentințe de condamnare.

Dar dacă vine o sentință de achitare? Cum tu îi restabilești gradul de general? Sănătatea? Demnitatea? Familia?

Gorgan a fost cîntărit, folosit, judecat și aruncat la gunoi, iar cineva primește dividente politice.

Da, noi avem agenți, dar agentura trebuie deconspirată de SIS, procuratură, judecați și trimiși după gratii”, a declarat Cîrnaț.

The Insider a anunțat că a obținut acces la corespondența Telegram a fostului șef al Statului Major al Republicii Moldova, Igor Gorgan, în care ar purta discuții cu presupusul curator al său GRU, colonelul Alexei Makarov. Astfel, conform publicației internaționale, Gorgan a raportat în mod regulat despre situația politică internă din țară și a transmis date despre vizitele reprezentanților Ministerului ucrainean al Apărării, care au cumpărat echipament militar și obuze pentru forțele lor armate.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a cerut instituțiilor de drept mai multă comunicare și explicații în scandalul cu implicarea fostului Șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan. „Este vorba despre scuritatea statului”, a menționat speakerul în cadrul unei ședințe.

Ministerul Apărării susține că toate informațiile din investigația referitoare la fostul Șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, general de brigadă Igor Gorgan sînt minuțios verificate.Totodată, responsabilii precizează că acordă o atenție maximă oricărui subiect ce ține de securitatea națională și va sancționa cu strictețe orice abatere de la lege comisă de angajații din domeniul apărării.

Fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan a rămas fără dinstincții de stat, fiind acuzat că ar fi raportat în mod regulat rușilor, informații despre situația politică din țară. Decretul a fost semnat pe data de 11 iunie, de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a făcut mai multe precizări în legătură cu scandalul în care este implicat fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan. Responsabilii menționează că la moment investigațiile sînt în desfășurare întru identificarea tuturor persoanelor implicate în săvîrșirea faptei infracționale, cu stabilirea caracterului și conținutului informației pretins transmise, cît și aprecierea impactului acestora asupra intereselor Republicii Moldova.

La rîndul său, ex-premierul Vlad Filat susține că fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan a fost numit în funcție cu sprijinul Partidului Liberal Democrat din Moldova, dar „avînd toate recomandările în acest sens, inclusiv avizul SIS-ului”. Mai mult ca atît acesta avea și „suportul direct al Ambasadei SUA”, a declarat liderul PLDM.

68
1
0
1
10

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав