Președintele Republicii Moldova, după consultarea fracțiunilor parlamentare, desemnează un candidat pentru funcția de Prim-ministru, iar în baza votului de încredere al Parlamentului, șeful statului numește Guvernul.
Desemnarea Prim-ministrului interimar
Președintelui Republicii Moldova va desemna un alt membru al Guvernului ca Prim-ministru interimar, în cazul imposibilității Prim-ministrului de a-și exercita atribuțiile sau în cazul decesului acestuia, pînă la formarea noului Guvern (articolul 101 din Constituție).
Atribuții în domeniul politicii externe
Președintele Republicii Moldova, care personifică statul și este chemat să-l reprezinte în relațiile cu alte state, la cel mai înalt nivel, își exercită funcția de reprezentant oficial al statului în colaborare cu Parlamentul și Guvernul și are următoarele atribuții în domeniul politicii externe:
Atribuții în domeniul apărării
Președintele Republicii Moldova este comandantul suprem al forțelor armate. El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parțială sau generală. De asemenea, în caz de agresiune armată îndreptată împotriva țării, Președintele Republicii Moldova ia măsuri pentru respingerea agresiunii, declară stare de război se le aduce, neîntîrziat, la cunoștința Parlamentului. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanșarea agresiunii.
Numirea judecătorilor
Președintele Republicii Moldova numește în funcție judecătorii instanțelor judecătorești, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii (articolul 116 alineatul (2) din Constituție).
Alte atribuții
Președintele Republicii Moldova îndeplinește și următoarele atribuții:
a) conferă decorații și titluri de onoare;
b) acordă grade militare supreme prevăzute de lege;
c) soluționează problemele cetățeniei Republicii Moldova și acordă azil politic;
d) numește în funcții publice, în condițiile prevăzute de lege;
e) acordă grațiere individuală;
f) poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința asupra problemelor de interes național;
g) acordă ranguri diplomatice;
h) conferă grade superioare de clasificare lucrătorilor din procuratură, judecătorii și altor categorii de funcționari, în condițiile legii;
i) suspendează actele Guvernului, ce contravin legislației, pînă la adoptarea hotărîrii definitive a Curții Constituționale;
j) exercită și alte atribuții stabilite prin lege (articolul 88 din Constituție). or militare.
Adăuga comentariu