Deputatul BCS, Adrian Albu, a subliniat că absența garantului Constituției și a președintelui Curții Constituționale de la eveniment denotă că ”acestor doamnele le este rușine pentru ceea ce numesc ei respectarea Constituției.”
Adrian Albu a criticat modalitatea în care guvernarea modifică Constituția, subliniind că în acest sens legea prevede doar două modalități clare: prin referendum sau votul în plen cu 67 de deputați. „Spre regret, noi vedem că de fiecare dată în Parlamentul Republicii Moldova se recurge la un alt fel de scamatorie. De ce? Pentru că guvernanții se tem să ne întrebe, direct, ce dorim și să primească un răspuns ferm.”Deputatul socialist a subliniat că BCS nu va admite încălcarea Constituției și de fiecare dată va merge la Curtea Constituțională pentru a asigura ca Legea Supremă a statului să stea în capul mesei.
Oleg Reidman, a numit procesul actual de modificare a Constituției ca fiind o „crimă” pentru care guvernarea va trebui să poarte răspundere: „Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor nu a avut intenția de a participa la o astfel de farsă, pentru că la celebrarea unei asemenea date ar trebui să ne concentrăm asupra neajunsurilor noastre, dar nu să raportăm cu veselie despre ceea ce este de fapt o crimă, dar vrem să arate ca o realizare. Aceste realizări nu contribuie cu nimic la supraviețuirea, bunăstarea sau dezvoltarea societății moldovenești, a poporului moldovean.”
Țîrdea a enumerat o serie de încălcări grave ale Constituției, inclusiv interzicerea partidelor politice, eliminarea partidelor din cursa electorală, anularea alegerilor din anumite localități, dacă rezultatul acestora nu convine guvernării, lichidarea televiziunilor de opoziție și interzicerea portalurilor media, deschiderea de dosare penale opoziției, încălcarea statutului constituțional de neutralitate al țării, organizarea referendumului concomitent cu alegerile prezidențiale, lichidarea instituțiilor medicale și de învățămînt, în timp ce Constituția garantează dreptul la educație și medicină gratuit, indexarea pensiilor cu 15% în loc de 30 la sută etc.
Deputații BCS au calificat evenimentul ca fiind o farsă și o bătaie de joc la adresa cetățenilor și democrației din Republica Moldova, cerînd revenirea la respectarea deplină a Constituției.
Parlamentarii BCS au reiterat angajamentul de a lupta pentru drepturile cetățenilor și pentru respectarea strictă a Constituției, subliniind că orice modificare trebuie făcută legal și cu implicarea cetățenilor, care sînt adevărata voce a poporului.
Adăuga comentariu