Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Angajații Primăriilor vor fi stimulați financiar

22 aug. 2018,, 12:20   Politică
2910 0

Persoanele care dețin funcții de demnitate publică în cadrul autorităților administrației publice locale (APL) vor beneficia lunar de plăți de stimulare în mărime de 50% din salariu.

Adaosul se va acorda pentru timpul efectiv lucrat și din contul mijloacelor planificate în acest scop în bugetele autorităților respective sau alocate de la bugetul de stat.

De plăți de stimulare vor beneficia și angajații care efectuează deservirea tehnică și asigură funcționarea autorităților administrației publice locale. În cazul acestora, bonusul va fi de pînă la 15 la sută din salariul de funcție. Modificările legislative privind salarizarea funcționarilor din APL au fost publicate în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare din a doua jumătate a lunii septembrie.

Totodată, documentul prevede că mărimea premiilor cu prilejul jubileelor, sărbătorilor profesionale şi zilelor de sărbătoare nelucrătoare pentru persoanele care deţin funcţii de demnitate publică din cadrul APL nu se va mai stabili de către Consiliu cum este în prezent, dar de către primar. Decizia va fi luată, însă, conform unui regulament aprobat de către autoritatea deliberativă a administrației publice locale.

Modificările legislative mai stipulează că, consiliile locale, la fel ca și cele raionale, vor avea dreptul de a majora salariile angajaților unităților sferei sociale din localitățile rurale și orașe din contul veniturilor suplimentare obținute la executarea bugetului local. Majorarea va putea fi în proporție de pînă la 20 la sută din salariul de bază. Pînă acum, acest drept îl aveau doar consiliile raionale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?