Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Ambasada Moldovei în Rusia, fără ambasador în fruntea echipei (FOTO)

23 mar. 2018,, 18:00   Politică
7168 2

Pe 18 decembrie, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a decis chemarea la Chişinău, pentru consultări, a ambasadorului Republicii Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguţa, pe o durată nedeterminată.

Trebuie să precizăm că, în termeni diplomatici, ambasadorul nu a fost rechemat, ceea ce însemnă că, conform legii, acesta a continuat să dețină această funcție, doar că pe o perioadă nedeterminată nu și-a putut îndeplini sarcinile ce îi revin unui ambasador.

Timp de trei luni, Ambasada Republicii Moldova a activat fără ambasador, iar astăzi Andrei Neguța, potrivit presei ruse, a revenit la Moscova, reluîndu-și activitatea.

Este foarte straniu însă faptul că, după chemarea ambasadorului, de pe site-ul oficial al Ambasadei Republicii Moldova în Federaţia Rusă a fost ștearsă informația despre ambasador. Astfel, în compartimentul unde se regăsește echipa Ambasadei, apar toți consilierii, secretarii, șefa cancelariei, administratorul, nu și ambasadorul.

Informația nu a fost actualizată nici pînă astăzi.


Spre comparație, pe site-urile Ambasadei Moldovei în Italia, în Franța, în România, ambasadorii se regăsesc în fruntea echipei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?