X 
Transnistria stiri: 1818

Alexandru Munteanu a avut întrevederi cu oficialii de la București

13 noi. 14:17   Politică
3195 0

Parcursul european al Republicii Moldova, importanța finalizării proiectelor în derulare și perspectivele de colaborare au fost printre principalele subiecte discutate la întîlnirea dintre prim-ministrul Alexandru Munteanu, omologul său de la București, Ilie Bolojan, dar și președintele României, Nicușor Dan, notează Noi.md.

Aflat în România, în prima sa vizită oficială externă după numirea sa în funcție, prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut întrevederi cu oficialii de la București. În cadrul discuțiilor cu președintele român, Nicușor Dan, s-au abordat subiecte privind realizarea proiectelor comune care aduc beneficii cetățenilor din ambele țări, dar și despre noile oportunități de colaborare dintre Chișinău și București.

„Avem o agendă clară pentru următorii 10 ani și angajamentul comun de a transforma în rezultate concrete așteptările cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”, a spus Alexandru Munteanu.

De asemenea, oficialii au accentuat importanța proiectelor de conectivitate energetică - lucrările la linia electrică de înaltă tensiune Chișinău-Vulcănești vor fi finalizate pînă la sfîrșitul acestui an, iar pentru următorii ani sînt planificate alte două conexiuni: Bălți-Suceava și Strășeni-Gutinaș.

Despre parcursul european al țării noastre și proiectele de infrastructură premierul Alexandru Munteanu a discutat cu omologul său, Ilie Bolojan.


"Avem voință politică și trebuie să ne ținem de această agendă. Avem în față mai multe proiecte, printre care: construcția unui pod nou la Albița, conectarea la rețeaua feroviară și la autostrăzile românești. Avem 100 de proiecte comune în domeniul cercetării. Ne dorim o colaborare și mai activă pentru contracararea riscurilor cibernetice, protecția infrastructurii critice și formarea profesională în securitate digitală {...}", a menționat Alexandru Munteanu, care a mulțumit părții române pentru sprijin în realizarea acestor proiecte.

4
0
0
0
12

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

De ce autoritățile din Moldova închid Casa Rusă din Chișinău?
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий