Romaniță, gălbenele, soc, floare de tei, petale de trandafiri, cătină, ghimbir și multe altele - toate sînt strînse și uscate de Liuba Moldovan, care afirmă că aroma din cană o poate prduce fiecare după gust și necesitate.
Ea și-a transformat această pasiune într-o adevărată artă. Inspirată de bogățiile naturii, ea a hotărît să înlocuiască ceaiurile comerciale cu infuzii preparate din plante culese și uscate de ea însăși, notează Noi.md cu referire la studio-L.
Într-o lume în care produsele naturale sînt tot mai căutate, ea reușește să demonstreze că cele mai bune soluții se află chiar sub ochii noștri, în natură. Cu fiecare plantă culeasă și uscată, Liuba Moldovan spune că aduce un omagiu naturii și promovează un stil de viață sănătos.
Pe lîngă ierburile aromatice, femeia a renunțat și la dulciurile comerciale, oferindu-le copiilor și nepoților, alternative sănătoase: bomboane din sirop de fructe și fructe uscate, preparate tot de ea.
Liuba Moldovan îndeamnă toți moldovenii să treacă la produse naturale, afirmînd că astfel sîntem mai siguri că sănătatea noastră nu este pusă în pericol.
Adăuga comentariu