Lukas McClish, de 34 de ani, a plecat pe data de 11 iuni într-o drumeție în Munții Santa Cruz, pe un traseu cu o durată de 3 ore. Dar s-a rătăcit în munți, pentru că marcajele de pe traseele turistice au fost distruse în mare parte de incendiile de vegetație înregistrate recent, potrivit digi24.ro
Rudele l-au dat dispărut abia pe 16 iunie, cînd Lukas a lipsit la un eveniment în familie important. Atunci au fost declanșate ample operațiuni de căutare.
McClish a fost găsit abia spre sfîrșitul săptămînii trecute datorită unei drone de la biroul șerifului din Santa Cruz, în Big Basin Redwoods State Park - cel mai vechi parc natural din California, cu arbori sequoia.
„Au existat mai multe declarații ale unor martori care au auzit pe cineva strigînd după ajutor, însă locația acelei persoane a fost greu de determinat”, a transmis biroul șerifului.
McClish a fost găsit într-o stare relativ bună, avînd doar cîteva răni minore. Între timp, a ajuns la familia lui. Ulterior a povestit că experiența a fost traumatizantă și dureroasă și că la un moment dat și-a pierdut vocea strigînd după ajutor.
A mai spus că a supraviețuit în pădure atîtea zile doar cu hainele de pe el. „Am plecat doar cu o pereche de pantaloni și o pereche de pantofi de drumeție și o pălărie. Am avut și o lanternă și o foarfecă pliabilă. Și cam atît”, a spus el.
Bărbatul a mai povestit că a supraviețuit doar cu apă din pîrîurile și cascadele pe care le-a întîlnit în timp ce străbătea pădurea zilnic, strigînd după ajutor. „Am băut cîte 4 litri de apă pe zi, dar în ultimele zile a fost greu, pentru că aveam nevoie de hrană”, a spus McClish.
Lukas s-a arătat impresionat de numărul mare de oameni care au fost implicați în salvarea lui.
Adăuga comentariu