X 
Arşiţa stiri: 226
Jocurile Olimpice stiri: 294
Transnistria stiri: 1421

Merele timpurii s-au copt mai devreme

19 aug. 10:45   Societate
11 ore in urma 1493 0

Recoltarea soiurilor de mere timpurii este în toi. Producătorii locali spun că din cauza temperaturilor înalte fructele s-au copt mai devreme cu două săptămîni. Totuși, anul acesta, din cauza secetei, recolta nu este atît de bogată cum și-au dorit-o.

Igor Ivanov este un agricultor din satul Mălăiești, raionul Orhei. Bărbatul deține o livadă ce se întinde pe patru hectare, unde cultivă mere de soi Gala, notează Noi.md cu referire la moldova1.

„Plantația este într-o perioadă de creștere și fructificare, primii patru-cinci ani. Este o plantație de trei ani, practic dacă facem o analiză per ansamblu cantitatea este mai mare, însă dacă facem o comparație față de potențial este puțin mai mic. Observăm că este o oarecare scădere cît a cantității, atît și a calității. Dacă analizăm iarăși fructul, practic observăm, diametrul este puțin mai mic față de anii precedenți”.

Seceta din acest an a dat mari bătăi de cap producătorilor de mere, expunerea la soare a fructelor cauzînd daune acestora.

„Chiar dacă s-au luat măsuri contra arsurilor solare, însă acele temperaturi de +41-42 de grade au provocat anumite arsuri la fruct și îl observăm pe acest fruct, care ulterior va fi rebutat”.


Agricultorul a accentuat importanța sistemului de irigare în livezi, însă temperaturile ridicate au secat lacurile de acumulare.

„Anul trecut am recoltat pe aceste patru hectare în jur de 100 de tone și toate au fost destinate spre export. Merele au fost exportate în Romînia, anul acesta, rămîne de văzut. Acum fructele sînt depozitate în camere frigorifice, pentru a analiza piața și a introduce pe piață fructele cînd vom avea un preț corespunzător”.

Fermierul spune că niciun fruct nu este pierdut. Chiar dacă au căzut la sol înainte de recoltare, ele sînt sortate și duse la fabricile de prelucrare pentru suc.

„- Ce greutăți întîmpinați? - În agricultură sînt greutăți comune, atît insuficiența de apă, creșterea prețurilor la împrumuturi, forța de muncă este o problemă destul de importantă și condițiile meteo care diminuează recolta”.

Potrivit Asociației East-Fruit, în acest sezon, funcționează cinci sau șase fabrici moldovenești de producere a concentratului de mere. Volumele de aprovizionare cu mere timpurii sînt mici - pînă la o sută de tone pe zi pentru fiecare întreprindere. Producătorii de concentrate au stabilit un preț relativ ridicat 2-2,5 lei kilogramul, față de 1-1,5 lei cît era acum cîțiva ani. Procesatorii explică majorarea prețurilor de achiziție a merelor timpurii prin creșterea prețurilor la resursele de producție agricolă, inclusiv costurile forței de muncă, precum și la creșterea prețurilor la concentratul de mere din întreaga lume.

0
0
2
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Pentru cine intenționați să votați la alegerile prezidențiale din data de 20 octombrie?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав