X 
Cutremure stiri: 508

Ministerul Energiei introduce obligativitatea etichetarii pneurilor

9 oct. 14:45   Societate
4 ore in urma 2512 0

Cabinetul de miniștri a aprobat în cadrul ședinței de astăzi, Reglementarea tehnică cu privire la etichetarea pneurilor, elaborată de ministerul Energiei.

Prin noua reglementare, se stabilesc măsuri importante pentru toate pneurile destinate vehiculelor rutiere, care vizează îmbunătățirea siguranței rutiere, eficienței economice și protecției mediului.

Documentul actualizează normele legale privind etichetarea pneurilor în raport cu eficiența consumului de combustibil, aderența pe teren umed și zgomotul exterior de rulare.

Mai exact, eticheta pentru pneuri va conține codul QR pentru acces rapid la baza de date europeană, denumirea sau marca comercială a furnizorului, identificatorul tipului de pneu, specificațiile dimensiunii pneului, indicele capacității de încărcare și simbolul categoriei de viteză conform standardelor ONU. De asemenea, va include clasa pneului (C1, C2 sau C3), pictograma pentru eficiența consumului de combustibil cu indicarea clasei de performanță, precum și pictograma pentru aderența pe teren umed, cu detalii privind performanța acestui aspect.

Etichetarea pneurilor va oferi consumatorilor informații esențiale despre performanțele acestora, facilitînd astfel luarea unor decizii informate și responsabile de către posesorii de vehicule. De asemenea, se pot obține economii importante de combustibil și reducerea emisiilor de CO2. Se estimează că aceste măsuri vor reduce consumul total de combustibil cu aproximativ 1%, ceea ce echivalează cu o reducere anuală de 88 milioane de tone de CO2 la nivel european.


Reglementarea tehnică va intra în vigoare la 11 luni de la data publicării în Monitorul Oficial, astfel încît distribuitorii și furnizorii să dispună de suficient timp să se conformeze noilor cerințe. Stocurile existente de pneuri vor fi exceptate de la aceste reguli pentru o perioadă de 12 luni.

Astfel, Republica Moldova își îndeplinește angajamentele asumate în cadrul procesului de integrare europeană, contribuind la reducerea consumului energetic la nivel național și la protejarea mediului înconjurător.

3
0
1
2
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав