X 
Cutremure stiri: 504

Primă discuție tehnică pe marginea construcției primului pod peste Prut în Ungheni

15 oct. 14:30   Societate
4 ore in urma 1306 0

Secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale Mircea Păscăluţă, împreună cu omologul său român Irinel Ionel Scriosteanu s-au întîlnit la Ungheni, unde au avut o primă discuție tehnică pe marginea construcției primului pod peste Prut Ungheni (MD) – Ungheni (RO).

La discuții au participat președintele Consiliului Raional Ungheni, primarul comunei Zagarancea, primarul comunei Golăiești, reprezentanți ai Administrației de Stat a Drumurilor din Republica Moldova, reprezentanții proiectantului Like Consulting SRL, dar și ai constructorului Ness Project Europe SRL.

Întîlnirea a avut drept scop identificarea momentelor organizatorice ce țin de realizarea proiectului tehnic. Oficialii au efectuat o vizită în teren, pe malul rîului Prut, locul unde va fi construit noul pod la nivel de autostradă. „Pentru realizarea cu succes a proiectului este nevoie de o bună mobilizare a tuturor instituțiilor implicate și a autorităților locale de pe ambele maluri ale Prutului, pentru ca organizarea comună a șantierului să se desfășoare cît mai eficient”, susține secretarul de stat Mircea Păscăluță.

Podul Ungheni – Ungheni face parte din Autostrada Unirii, care conectează orașele Tîrgu Mureș – Iași – Ungheni – Chișinău și reprezintă punctul de legătură al rețelei rutiere din Moldova cu rețeaua de autostrăzi a Uniunii Europene.

Valoarea totală a proiectului este de 33 de milioane de euro, iar finalizarea lucrărilor este prevăzută în termen de 3 ani

2
0
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав