Ofițerul a fost internat în Spitalul din mun. Bălți, unde a urmat tratament timp de două săptămîni. Chiar dacă nu suferea de alte boli, starea sa de sănătate s-a înrăutățit din cauza unei pneumonii acute, provocate de noul virus. „A luptat două săptămîni pentru viață, cu speranța că va învinge virusul, însă noaptea trecută, în jurul orei 04:30, organismul său a cedat”, au relatat colegii săi.
Polițistul a avut la întreținere un copil minor și a activat în cadrul Poliției din anul 1999. Soția acestuia este medic și a luptat, alături de soț, în prima linie, pentru a salva persoanele infectate cu Covid.
„A fost un profesionist de excepţie, un om de o mare nobleţe sufletească, devotat profesiei, punînd, de cele mai multe ori, interesele serviciului înaintea celor personale. Întrega familie a Inspectoratului General al Poliției transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate în aceste momente triste, în care pierdem unul dintre cei mai buni camarazi”, se menționează într-un comunicat al IGP.
Adăuga comentariu