X 
Cutremure stiri: 500

Recomandările IGSU în caz de cutremur

17 sep. 16:00   Societate
5 ore in urma 1389 0

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vine cu recomandări pentru cetățeni în cazul unui cutremur de pămînt.

În contextul riscului seismic, IGSU subliniază importanța menținerii calmului și evitării panicii în timpul unui cutremur, venind cu mai multe recomandări pentru siguranța personală și a celor din jur.

Astfel, în timpul unui cutremur este indicat de a căuta adăpost sub o masă solidă, sub o grindă rezistentă sau într-un colț interior al încăperii, acoperind fața și capul cu brațele încrucișate. Totodată, specialiștii recomandă îndepărtarea de oglinzi, ferestre, uși, pereți exteriori, sobe, dar și amplasare sub lustre sau alte obiecte grele suspendate.

Mai mult, cetățenii sînt îndemnați să nu încerce să părăsească clădirea în timpul cutremurului, încercarea de a ieși dintr-o clădire aflată în mișcare poate fi extrem de periculoasă. Așteptați pînă cînd se oprește mișcarea seismică, verificați scara și calea spre ieșire înainte de a încerca să vă evacuați.

Atunci cînd ați rămas blocați sub dărîmături, loviți ritmic într-o țeavă sau într-un perete, astfel încît echipele de intervenție să vă poată găsi și salva.


În cazul în care vă aflați într-un spațiu deschis în timpul cutremurului, evitați aflarea în apropierea clădirilor, construcțiilor, stîlpilor și liniilor de electricitate, deplasîndu-vă calm spre un loc deschis și sigur.

De asemenea, este recomandabil de urmat instrucțiunile transmise de autoritățile locale și echipele de intervenție pentru a vă asigura că beneficiați de cele mai recente informații și măsuri de siguranță.

IGSU reiterează importanța pregătirii prealabile și a cunoștințelor fundamentale privind măsurile de protecție în caz de cutremur, fiind esențial ca fiecare cetățean să fie informat și să dispună de un plan de urgență pentru a putea face față eficient situațiilor de urgență.

4
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав