Procuratura Generală a confirmat recepționarea pe 11 martie a raportului cu privire la demisie din proprie inițiativă a procurorului vizat. Totodată, PG precizează că în acest moment cauza penală la care face referire Victoria Furtună se află în gestiunea Procuraturii Anticorupție.
„Declarațiile Victoriei Furtună despre faptele constatate în cadrul investigațiilor pe cauza penală menționată sînt exagerate și nu au un suport factologic.La fel, vă confirmăm faptul lipsirii de dreptul de a avea acces la secretul de stat al procurorului vizat ca rezultat al avizului negativ emis de Serviciul de Informații și Securitate (SIS)”, se arată în răspunsul PG pentru anticoruptie, notează Noi.md.
Procurora Victoria Furtună a publicat pe 11 martie un video în care a spus că și-a dat demisia din cauză că procurorul general interimar Ion Munteanu i-a retras dreptul de acces la secretul de stat în baza unui aviz negativ al SIS.
Adăuga comentariu