X 
Arşiţa stiri: 151
Jocurile Olimpice stiri: 128
Transnistria stiri: 1454

Procurorul Sergiu Russu va fi supus evaluării externe

10 iul. 14:09   Societate
2801 0

Procurorul Sergiu Russu va fi supus evaluării externe de către Comisia de evaluare a procurorilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 252/2023.

Procurorul Sergiu Russu a activat în calitate de procuror-șef al Secției combatere trafic de ființe umane din cadrul Procuraturii Generale în perioada 17 ianuarie 2023 – 18 iunie 2024.

Subiectul a fost notificat despre inițierea evaluării în privința sa. Totodată, acestuia i s-a solicitat prezentarea declarației de avere și interese personale pentru ultimii 5 ani, inclusiv lista persoanelor apropiate care activează în sistemul judecătoresc, al procuraturii și în serviciul public. De asemenea, procurorul Sergiu Russu va trebui să completeze Chestionarul privind integritatea etică. Documentele menționate urmează a fi expediate în termen de 20 de zile.

După examinarea informațiilor furnizate de subiect, dar și a celor acumulate din surse adiționale, Sergiu Russu urmează a fi audiat în ședință publică. Ulterior, Comisia va aproba raportul de evaluare prin care stabilește dacă subiectul a promovat sau nu evaluarea. Totodată, documentul va fi expediat Consiliului Superior al Procurorilor, care va lua decizia finală.

Comisia de evaluare a procurorilor va evalua integritatea etică și financiară a subiectului în strictă conformitate cu prevederile Legii nr. 252/2023 și Regulamentul Comisiei. Comisia își reiterează apelul în adresa cetățenilor de a furniza orice informații relevante care ar sprijini procesul de evaluare. Sesizările pot fi expediate online, accesînd următorul link https://vettingmd.org/sesizeaza/. Toate informațiile recepționate vor fi examinate respectînd principiul confidențialității.


0
0
1
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?