X 
Arşiţa stiri: 225
Transnistria stiri: 1464
Preşedintele stiri: 4134

Combaterea criminalității: Se anunță o nouă colaborare între Poliția din Modova și cea din Italia

21 aug. 15:15   Societate
6 ore in urma 1412 0

Poliția din Moldova va colabora cu poliția din Italia în scopul fortificării securității statului și asigurării ordinii și securității publice pe teritoriile ambelor state.

Guvernul a aprobat inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului cu executivul Italiei cu privire la cooperarea în materie de securitate.

„Scopul proiectului este promovarea, dezvoltarea și consolidarea cooperării polițienești pentru a preveni și a combate criminalitatea sub toate formele sale, în special în contextul alinierii la standardele Uniunii Europene”, a precizat ministrul afacerilor interne, Adrian Efros, notează Noi.md cu referire la IPN.

Potrivit lui, prin semnarea acordului, autoritățile naționale vor avea posibilitatea să încheie aranjamente tehnice cu autoritățile din Italia în domeniul luptei împotriva criminalității în baza unor condiții egale și reciproc avantajoase.

Ministrul a mai precizat că implementarea proiectului respectiv va contribui la încurajarea de bune practici și dezvoltarea de proiecte comune.


0
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

În curînd, în centrul capitalei moldovenești va apărea monumentul Reginei Maria a României. Dar monumentele căror personalități moldovenești celebre considerați că ar trebui instalate pe străzile noastre?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав