X 
Arşiţa stiri: 229
Preşedintele stiri: 4142

Fals și nereguli în documente, înregistrate la punctul de trecere a frontierei de stat Leova

4 sep. 23:00   Societate
3 ore in urma 1290 0

Trei persoane sînt cercetate de către polițiștii de frontieră, după ce asupra lor s-au depistat acte falsificate, dar și lipsa unor documente pentru mașina condusă.

Cazurile au fost consemnate în punctul de trecere a frontierei Leova, în după-amiaza zilei de 3 septembrie 2024.

În primul caz este vizat cetățenul Ucrainei, care s-a prezentat pentru a ieși din R. Moldova la volanul mașinii personale. În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că lipsește revizia tehnică pentru automobil. Astfel, străinul a fost amendat contravențional cu 12 u.c., dar și i-a fost refuzată trecerea frontierei cu mijlocul de transport.

Cea de-a doua persoană cercetată este cetățean moldovean, pasager într-o mașină de ocazie. Acționînd conform analizei de risc, conaționalul a fost trecut în linia doua de control, iar ca urmare în portmoneu a fost depistat un permis de conducere ucrainean. Verificările adiționale, cu tehnica specială, au scos la iveală faptul că permisul conține indici de falsificare.

Încheie șirul ilegalităților cetățeanul Ucrainei care, de asemenea, a fost supus controlului suplimentar, conform analizei de risc. Asupra sa, polițiștii de frontieră au descoperit două permise de conducere, pretins a fi eliberate de către autoritățile ucrainene pe numele său și al unei persoane străine. Ambele documente prezentau semne vădite de falsificare.


Cercetările continuă, iar documentele falsificate au fost ridicate și urmează să ajungă în laboratorul criminalistic IGPF pentru expertiză.

0
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Declarația deputatului PAS Vasile Șoimaru despre o eventuală interzicere a Bisericii Ortodoxe Moldovenești (în cadrul Patriarhiei Moscovei) a provocat o mare rezonanță. Ce biserică, în opinia dumneavoastră, ar trebui să existe în Moldova?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав