X 
Arşiţa stiri: 229
Preşedintele stiri: 4160

Ce regrete au profesorii pensionari, rămași fără lucru după ce școlile au fost închise

9 sep. 18:15   Societate
8 ore in urma 1704 0

Începînd cu anul 2000 și pînă în prezent, în sistemul educațional sînt cu aproape 400 de școli mai puțin.

Practic, în fiecare an școlar au fost instituții care și-au închis ușile. Anul acesta nu este o excepție. 10 școli au fost lichidate, iar alte 13 - reorganizate. Dintre cele închise pentru totdeauna, cinci sînt din raionul Sîngerei. Decizia de a le sista activitatea aparține consiliului raional și a fost motivată de lipsa elevilor. Nu a răsunat clopoțelul nici în gimnaziul Cozești, acolo unde pe liste erau doar 31 de copii. Deși instituția a fost dotată și renovată, sînt prea puțini elevi ca să învețe aici. De pildă, clasa 1 nu s-a format, la fel și în clasa a 9-a, notează Noi.md cu referire la tv8.

Gimnaziul din satul Cozești, raionul Sîngerei, și-a închis ușile pentru totdeauna în urma unei decizii a consiliului raional. Motivul - numărul prea mic de copii. Doar 31 de elevi se mai aflau pe listele instituției de învățămînt, cu 15 mai puțin decît anul trecut.

„Anul acesta, adica nu avem clasa întîi, nu avem elevi pentru clasa întîi și pentru clasa a noua. Dacă copiii rămîneau pe loc, aveau să fie mai mulți, dar după decizia Consiliului raional, copiii și-au mai luat dosarele, părinții au luat și au plecat. Cu toate că nu știm încă pînă la 1 septembrie cîți o să mai rămînă”, spune directoarea gimnaziului, Olesea Cavca.

Pentru unii profesori și angajați ai gimnaziului, închiderea școlii a însemnat și apusul carierei.


„Profesorii care sînt deja la pensie - se reziliază contractele de muncă la finele lunii august. La unii profesori li s-au propus ore la Sîngerei. O parte încă... adică stau așa, nu li s-a propus nimica, și muncitorii auxiliari tot, nu au nimic, nu li s-a propus absolut nimic”.

Printre profesoarele care și-au pierdut locul de muncă este și Maria Balan. Cu aproape 40 de ani experiență, dascălul activa în funcția de învățătoare de clase primare. Anterior, a deținut și funcția de directoare a gimnaziului. Din observațiile ei, scăderea numărului de elevi din școală s-a produs din cauză că, pe parcursul ultimilor 13 ani, au tot existat amenințări că instituția se va închide. Din acest motiv, părinții își luau copiii, iar de la an la an numărul scădea tot mai mult.

„Iată de 13 ani de zile, noi luptăm cu problema închiderii școlilor. În 13 ani de zile, de la noi din școală au plecat 70% din copii. De ce? Atunci cînd în fiecare an la 1 septembrie părintelui i se spune că o să se închidă școala, el încearcă să-și rezolve problema. Problema școlilor mici este că, tot timpul se spune că nu sînt dotate, nu au condiții necesare. Eu mă pot referi numai la școala noastră. Mi se pare mie că noi am făcut tot posibilul ca școala că aibă toate condițiile necesare pentru copiii care învață aici. Noi avem bloc sanitar, noi avem renovată bucătăria cu tot utilajul necesar, cu toate condițiile necesare. În fiecare clasă avem toate tehnologiile la care se lucrează, nu pur și simplu stau pe perete, dar la care se lucrează. Copiii aveau toate condițiile necesare, dar în momentul cînd 13 ani de zile li se spune că o să se închidă, părinții pleacă cu tot cu copii, cu părere de rău.”

Nemulțumirea profesorilor ține și de remunerare, care niciodată nu a fost pe măsura eforturilor depuse pentru educația copiilor.

De partea cealaltă, șeful direcției Educație din raionul Sîngerei a declarat că, în conformitate cu regulamentul ministerului de resort, locurile de muncă sînt oferite, prioritar, cadrelor didactice tinere. Cu toate acestea, funcționarul a dat asigurări că se depun eforturi și pentru angajarea profesorilor pensionari.

„S-au propus locuri de muncă după posibilități. Adică, inițial sau în primul și în primul rînd, noi asigurăm cu locuri de muncă tinerii specialiști, pentru că asta este regulamentul și așa trebuie să fie corect. După care ceilalți profesori, din instituțiile din apropiere, dacă au ore, deci noi căutăm să-i angajăm, iar cei care sînt pensionari, în dependență de posibilitate. Asta este. - Cei care sînt pensionari, vor nu vor, adică lor nu li se... - Nu, dacă există posibilitate de a fi angajat, nu e o problemă. Atunci el se angajează și contractul continuă mai departe. Dacă nu, prioritate totuși este tineretul și tinerii specialiști”, spune Nicolae Melinte.

Pe lîngă acest gimnaziu, în raionul Sîngerei au fost închise alte patru instituții de învățămînt.

Închiderea școlilor a fost determinată de scăderea numărului de elevi, declara, pentru presă, acum două luni, președintele raionul Sîngerei.

În Republica Moldova, în jur de 100 de școli au un număr mai mic de 50 de elevi. Autoritățile estimează că în cele trei luni de toamnă, 20 la sută dintre elevi vor alege să meargă într-o altă instituție de învățămînt.

1
0
0
8
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав