X 
Arşiţa stiri: 199
Jocurile Olimpice stiri: 199
Transnistria stiri: 1460

Pe strada Tighina 12 va fi construit noul sediu al Ambasadei SUA și un parc pentru cetățeni

31 iul. 13:54   Societate
11 ore in urma 3294 0

Terenul din strada Tighina 12 va fi reabilitat.

Acolo va fi construit noul sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii, precum și parc public.

Deputații au ratificat, în ședința plenară de astăzi, acordul cu Guvernul SUA privind achiziționarea proprietății pentru noul sediu al misiunii diplomatice.

Respectiv, pe terenul din capitală, strada Tighina 12, care are o suprafață de circa 5,2 hectare, va fi construit campusul diplomatic al SUA. Autoritățile americane își asumă să creeze și parcuri sau spații deschise publicului larg, iar investițiile anunțate vor fi de aproximativ 250 de milioane de dolari. Terenul fostului Stadion Republican, care se află de 17 ani în paragină, va fi revitalizat cu susținerea financiară a SUA, urmînd a fi restaurate porțile istorice ale fostului stadion, amenajate instalații de artă publică și un nou parc.

Prețul de achiziționare a proprietății pentru noul sediu al Ambasadei SUA în Republica Moldova a fost negociat în conformitate cu prevederile Legii cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil. Acesta constituie 18 milioane de euro. Banii respectivi vor fi alocați de autorități pentru realizarea unor proiecte importante, precum reparația mai multor școli sportive, proiectarea viitorului stadion național și crearea Centrului de cultură și artă contemporană „Universul”. La fel, SUA va rambursa cheltuieli de pînă la 7,5 milioane de euro aferente transferului lotului de teren cu posesia vacantă, inclusiv orice plăți legate de expropriere, și eliberării acestuia de orice construcții.


Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind achiziționarea proprietății pentru noul sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova a fost încheiat pe o perioadă de un an, cu posibilitatea de a fi prelungit cu perioade suplimentare de cîte un an fiecare, dar nu mai mult de cinci ori.

În timpul dezbaterilor pe marginea proiectul de lege privind ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și SUA privind vînzarea Stadionului Republican, deputatul BCS Bogdan Țîrdea a menționat că autoritățile îl vindeți la un preț de nimic.

Bogdan Țîrdea a reamintit că, în 2020, PSRM a venit cu inițiativa de a stopa procesul de înstrăinare a Stadionului Republican, iar colegii din partidul aflat acum la guvernare, PAS au susținut această inițiativă.

Iar astăzi, autoritățile PAS vînd terenul, care valorează aproximativ 52 milioane de euro, pentru 18 milioane de euro: „Este normal? Nu este aceasta o schemă? Și ce s-a schimbat radical, astfel încît să vă schimbați brusc atitudinea față de această chestiune?”

De asemenea, deputatul a atras atenția asupra faptului că, vînzînd stadionul din centrul capitalei, PAS intenționează să construiască un alt stadion în afara orașului pentru 85 milioane de euro: „Este acesta un lucru normal, corect, rațional și oare nu este corupție?”

Bogdan Țîrdea a subliniat, de asemenea, că anterior au fost menționate diverse sume, dar niciuna dintre ele nu este fixată în Acord, prin urmare nu există obligația de a vinde stadionul pentru 18 milioane de euro.

Deputatul și-a exprimat îndoiala că, vînzînd Stadionul Republican la un preț dubios și pregătind privatizarea altor întreprinderi strategice, PAS nu este implicat în scheme suspecte și protejează interesele naționale.

11
0
1
0
38

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав