Imaginile cu momentul în care automobilistul este scos din mașină au fost surprinse de către un martor ocular. Potrivit sursei, el ar fi observat cum membrii unui echipaj de patrulare i-ar fi oferit primul ajutor medical unui șofer, iar apoi l-au ajutat să urce în ambulanța venită la fața locului.
Contactată pentru a afla mai multe detalii, ofițerul de presă de la INSP, Natalia Golovco, a confirmat că un astfel de caz a avut loc pe strada Valea Crucii. Membrii echipajului care patrulau în zonă ar fi observat o mașină ce se deplasa haotic pe stradă.
Imediat, oamenii legii i-au cerut șoferului să oprească.
Fiind stopat, s-a stabilit că la volan se afla o persoană de gen masculin cu vîrsta de 39 ani, care se simțea rău, avînd simptome de stop cardiac.
La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, iar pînă la sosirea echipajului specializat, polițiștii de patrulare i-au acordat ajutor medical.
În urma investigației, de către medicul de la ambulanță s-a constatat că șoferul avea tensiunea arterială ridicată, fiindu-i administrate medicamentele necesare întru stabilirea stării de sănătate.
Urmează ca cetățeanul menționat să se adreseze de sine stătător la spital pentru o investigație mai amplă.
Adăuga comentariu