X 
Arşiţa stiri: 151
Jocurile Olimpice stiri: 128
Transnistria stiri: 1454

Cum decurg lucrările de gazificare a localităților din Moldova

11 iul. 13:15   Societate
4002 0

Lucrările de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor naturale în zona de gestiune a întreprinderii „Orhei-Gaz”, planificate pentru anul 2024, sînt desfășurate conform programului.

Astfel, potrivit serviciul de presă al Moldovagaz, în satul Țareuca, raionul Rezina, au fost deja așezați peste 2 kilometri de conducte de gaz de presiune medie și joasă, precum și este instalat numărul necesar al punctelor de reglare-măsurare gaze de tip dulap.

Ca urmare, proiectul va face posibilă racordarea la rețea în timpul apropiat a peste 30 de consumatori noi de gaze naturale (gospodării), la marea majoritate dintre care deja sînt construite rețele interne. Actualmente, nivelul de gazificare în localitatea respectivă este de 45%, iar în cifre absolute numărul consumatorilor existenți de gaze naturale 270 de unități.

În mod activ se construiesc rețelele și în satul Chiperceni, raionul Orhei, în care este planificată pozarea a peste 3 kilometri de gazoduct, cu potențialul de conectare a circa 70 de gospodării. Astfel, va fi posibilă creșterea semnificativă a nivelului de gazificare în localitate, care în prezent este de 14%. În complex, anul curent extinderea rețelelor de distribuție se va efectua în 15 localități din raioanele Orhei, Telenești, Rezina și Șoldănești, deservite de „Orhei-Gaz”.

Per total pe țară în anul 2024 se vor poza peste 89 kilometri de gazoduct, iar lucrările sînt efectuate în 47 de localități. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapa, cca 1700, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare. Progresul și calitatea lucrărilor efectuate de antreprenori sînt verificate în cadrul vizitelor de inspecție săptămînale de către reprezentanții Direcției investiții și gestionarea patrimoniului SA „Moldovagaz”, precum și membri ai Consiliului de Administrație al întreprinderii.


Grupul de companii „Moldovagaz” include întreprinderile de distribuție de gaze „Chișinău-gaz”, „Bălți-gaz”, „Ialoveni-gaz”, „Orhei-gaz”, „Ungheni-gaz”, „Cimișlia-gaz”, „Cahul-gaz”, „Gagauz-gaz”, „Taraclia-gaz”, „Stefan-Vodă gaz”, „Florești-gaz”, „Edineț-gaz”, deservind peste 800 mii de consumatori finali.

1
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?