X 
Arşiţa stiri: 233
Preşedintele stiri: 4155

Comisia Pre-Vetting „preferă să fie mai lentă” în evaluarea judecătorilor, anunță ministrul Justiției

10 sep. 16:30   Societate
1996 0

Ministrul Justiției susține că autoritățile centrale și-ar dori o viteză mai mare în evaluarea judecătorilor și procurorilor, doar că acest proces nu este dictat de guvernare, ci de comisiile independente de evaluare „care preferă să fie mai lente” pentru a aduce calitate, în special în două aspecte – integritatea etică și cea financiară.

Chiar și așa, ministrul Veronica Mihailov-Moraru susține că procesul de Vetting decurge într-o dinamică pozitivă, scrie ziua.md.

„Și noi ne-am dori să decurgă acest proces mult mai rapid, dar tocmai că nu putem influența cumva pentru că activitatea comisiilor este una independentă, iar comisiile din discuțiile pe care le-am avut cu membrii comisiilor de evaluare este că ei acordă o mare atenție calității procesului, ei preferă să fie mai lenți, dar siguri și atenți în procesul de colectare, contrapunere a datelor, de analiză, inclusiv le ia foarte mult timp și procesul de motivare a hotărîrilor. Este important să se facă bine, motivat, astfel încît să se înțeleagă de ce o anumită persoană nu a promovat, fiindcă e vorba de două criterii – integritatea etică și cea financiară or acest exercițiu nu este unul tocmai confortabil, impune multă informație, un exercițiu extraordinar, temporar și limitat în timp”, a declarat ministrul Justiției în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

La aproape doi ani și jumătate de la instituirea Comisiei Pre-Vetting pentru judecători, Veronica Mihailov-Moraru îndeamnă cetățenii R. Moldova să mai aștepte dacă vor o „justiție integră”.

„Eu cred că acest exercițiu de evaluare extraordinară care înțeleg că nu place anumitor persoane, este mai bine să se aștepte un timp pentru a se evalua acești judecători care să se credibilizeze în funcțiile lor decît să continuăm să se facă justiție cu judecători, procurori care apriori sînt considerați deja ca fiind lipsiți de integritate”, a mai adăugat Veronica Mihailov-Moraru.


Între timp, potrivit demnitarului, Consiliul Superior al Procurorilor este deplin funcțional cu membrii care au trecut prin exercițiul de evaluare extraordinară, iar în Consiliul Superior al Magistraturii sînt nouă membri din 12, și că, în curînd, Parlamentul urmează să decidă asupra candidaților care au promovat exercițiul de evaluare extraordinară din rîndul societății civile, dacă este conformă în calitate de membru al CSM.

1
0
0
1
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав