”Este primul an în care aprobăm acest mecanism de compensare care este unul care nu este acordat tuturor, dar este țintit în dependență de venituri și consum. Pentru ca să ne asigurăm că nici o persoană vulnerabilă nu rămîne în afara sistemului am ales această cale pentru ca cei care nu reușesc să se înregistreze sînt automat încadrați în categoria medie, vom face analiza datelor atuncî cînd vom avea toate datele și vom vedea dacă această politică trebuie schimbată, dar pentru noi este mai important să asigurăm că cei care nu au acces la acest sistem sau care încă nu cunosc despre posibilitatea de compensații să nu rămînă în afara lor. În același timp vreau să îndemn toată lumea să se înregistreze, pentru că această categorie medie nu va primi un ajutor atît de mare precum vor primi cei încadrați în categorii vulnerabile și foarte vulnerabile”, a declarat Gavrilița astăzi după ședința guvernului care a avut loc la Ungheni.
Întrebată dacă a reușit să se înregistreze pe portal, aceasta a precizat că locuiește cu părinții și ei ar trebui să se înregistreze în programul ”Ajutor la contor”, însă cu siguranță în timpul apropiat îi va ajuta să se înregistreze și ei.
Adăuga comentariu