X 
Arşiţa stiri: 225
Transnistria stiri: 1464
Preşedintele stiri: 4134

Festivalul „Ne Vedem Acasă” a reunit sute de conaționali

21 aug. 15:45   Societate
4 ore in urma 1069 0

Peste 600 de conaționali din diasporă au participat pe 17 august la Festivalul „Ne Vedem Acasă”, un eveniment organizat de Biroul relații cu diaspora, sub egida Guvernului Republicii Moldova.

Festivalul a subliniat importanța colaborării dintre cetățenii plecați și cei de acasă pentru a construi împreună un viitor prosper și european pentru țara noastră.

Deschiderea festivalului a fost marcată de un panel de discuții la care a participat Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Aceasta a avut un dialog deschis cu cetățenii din diasporă, subliniind realizările autorităților și rolul pe care diaspora îl joacă în susținerea integrării europene a țării.

„Ca-n fiecare sfîrșit de august, moldovenii noștri, de oriunde în lume, se adună acasă. M-am bucurat să-i revăd împreună ca o mare familie și să discutăm despre cum schimbăm lucrurile în bine în țara noastră” a declarat președinta Maia Sandu.

Un alt moment deosebit al zilei a fost panelul dedicat integrării europene, la care au luat parte președintele Parlamentului, Igor Grosu, și experți din diverse domenii atît din diasporă, cît și din țară. Discuțiile s-au concentrat pe contribuția semnificativă pe care fiecare moldovean o poate aduce în parcursul european al Republicii Moldova.


În cadrul festivalului, au fost prezentate povești de succes ale moldovenilor din diasporă, care s-au remarcat prin impactul lor în diverse domenii, cum ar fi dezvoltarea locală, mediul academic, filantropia, cultura și implicarea civică. Aceste exemple demonstrează că, indiferent de distanță, fiecare cetățean poate contribui la dezvoltarea și la promovarea imaginii țării noastre peste hotare.

Premierul Dorin Recean a adresat un cuvînt de salut celor prezenți, subliniind rolul esențial pe care îl are diaspora în atingerea obiectivului comun de integrare în Uniunea Europeană. Șeful Executivului a remarcat reușitele și contribuția cetățenilor din afară țării la dezvoltarea Republicii Moldova. ,,Mulțumim tare mult că sînteți conexiunea noastră peste tot în lume. Vă mulțumesc pentru ajutorul pe care îl acordați țării de oriunde v-ați afla”, a adăugat prim-ministrul.

De asemenea, participanții au avut ocazia să viziteze standuri informative, unde instituțiile publice, asociațiile diasporei și partenerii de dezvoltare au oferit detalii despre programele și oportunitățile disponibile pentru conaționalii stabiliți peste hotare, inclusiv accesul la servicii digitale. În același timp, tîrgul de meșteșugari și producători locali a oferit vizitatorilor posibilitatea de a descoperi și achiziționa produse autentice, realizate de artizanii și producătorii din Republica Moldova.

Festivalul s-a încheiat cu un concert extraordinar, unde conaționalii prezenți au dansat „hora mare” alături de ansamblul „Mocănașii”, inclus în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO, și Hecenii. Moldovan National Youth Orchestra, împreună cu Cătălin Josan și Felicia Dunaf, au încîntat publicul cu interpretările lor, iar seara a culminat cu un recital susținut de Pașa Parfeni.

1
0
0
0
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

În curînd, în centrul capitalei moldovenești va apărea monumentul Reginei Maria a României. Dar monumentele căror personalități moldovenești celebre considerați că ar trebui instalate pe străzile noastre?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав