X 
Arşiţa stiri: 225
Transnistria stiri: 1464
Preşedintele stiri: 4134

Fermierii spun că, în lipsa precipitațiilor, lanurile cu floarea-soarelui arată catastrofal

21 aug. 08:30   Societate
17 ore in urma 2326 0

Seceta severă şi temperaturile extrem de ridicate au făcut prăpăd pe terenurile agricole din sudul țării. Cultura de porumb a avut de suferit în totalitate, iar cea de floarea-soarelui - în proporție de 80 la sută. Astfel, producţia celor două cereale a scăzut la jumătate faţă de anul trecut, care a fost tot un an secetos.

Pîrjolite de secetă sînt, mai ales, terenurile agricole din raioanele Cantemir, Taraclia și Cahul. Andrei Ciobanu, din satul Badicul Moldovenesc, raionul Cahul, cultivă anual peste 800 de hectare cu cereale. Din cauza lipsei precipitațiilor, din lanurile cu floarea-soarelui, practic, nu are ce strînge.

„Am ajuns cu 450-500 de kilograme la hectar. Sîntem în pierderi foarte mari. Am introdus anul acesta în jur de 8-10 mii de lei cheltuieli la hectar”, spune fermierul.

O parte din producţia de floarea-soarelui se pierde şi în procesul de recoltare, iar recolta de porumb va fi un dezastru, se plîng agricultorii, notează Noi.md cu referie la tvrmoldova.

Soluţiile ar fi irigaţiile, plantarea pădurilor, dar şi schimbarea tehnologiilor de cultivare, repetă an de an specialiştii.


„Trebuie de folosit alte elemente tehnologice. În primul rînd, de acumulare a umedităţii în timpul iernii şi a primăverii. În al doilea rînd, alte tehnologii de prelucrare solului ca să menţină umeditatea, să nu se petreacă atîta evaporare fizică”, a explicat Pantelimon Borozan, vicedirector în ştiinţe la Centrul Național de Cercetare și Producere a Semințelor.

„Ne-am dori să ajutăm producătorii agricoli, dar bugetul de stat nu prea e capabil să acorde subvenţii producătorilor. Aşteptăm, poate o să avem ceva de la partenerii de dezvoltare”, a menționat Vasile Șarban, secretar de stat la Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare.

Moldova a obţinut, anul trecut, o producţie de porumb de 2,1 milioane de tone de pe 484 mii hectare, în timp ce producţia de floarea-soarelui s-a ridicat la 785 mii de tone de pe 388 mii hectare de teren.

Amintim că marți un grup de fermieri a avut o întrevedere cu premierul Dorin Recean, care a precizat că Executivul va acorda drept ajutor agricultorilor 100 de milioane de lei, bani, care, au spus fermierii, nu sînt suficienți pentru a remedia situația gravă din domeniu.

0
0
2
2
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

În curînd, în centrul capitalei moldovenești va apărea monumentul Reginei Maria a României. Dar monumentele căror personalități moldovenești celebre considerați că ar trebui instalate pe străzile noastre?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав