Incidentul a avut loc în satul Drăgușeni, raionul Strășeni. Individul, în vîrstă de 27 de ani, a fost reţinut pentru 72 de ore. Nu înainte însă de a trece alcooltestul.
Incindentul a avut loc luni dimineaţă, după ce concubina bărbatului a sunat la poliţie şi s-a plîns că ar fi fost maltratată. Cînd a auzit că femeia a anunţat oamenii legii, individul a urcat beat la volan şi a încercat să fugă. La scurt timp, însă, a fost observat de un echipaj de patrulare că circula haotic.
"Somam să se oprească, dumnealui a accelerat. Am văzut că refuză categoric să se oprească, am reuşit să-l blocăm. Cînd m-am apropiat de uşa şoferului. A accelerat unitatea de transport în direcţia mea. Aşa a fost situaţia că am fost nevoit să mă agăţ de maşină, iar el m-a tîrît pe pămînt aproximativ 40-50 de metri", a spus inspectorul de patrulare IP Străşeni, Nicolae Miron.
Tînărul şi-a continuat drumul, dar a fost urmărit de cel de-al doilea poliţist, care după aproximativ un kilometru a reuşit să-i blocheze maşina.
"M-am apropiat de automobil, am încercat să scot cheile din contact, iarăşi maşina s-a pornit, m-a tîrît prin glod, am reuşit să scot cheile din contact. Persoana avea un comportament agresiv. Am fost nevoit să aplic forţa fizică şi mijloacele speciale", a spus ofiţerul de patrulare IP Străşeni, Artiom Gaşin.
Poliţiştii au folosit gaze lacrimogene şi cătuşe pentru a-l potoli pe bărbat. Acum, şoferul buclucaş este cercetat penal şi riscă să rămînă fără permis de conducere, dar şi trei ani de închisoare.
Adăuga comentariu