X 
Arşiţa stiri: 232
Transnistria stiri: 1421
Preşedintele stiri: 4129

A fost încheiat acord de recunoaștere a vinovăției: Cum a decurs judecarea unei cauze penale

5 aug. 16:09   Societate
7933 0

La 30 iulie 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința în cauza penală deferită justiției de către Procuratura Anticorupție (PA), ca urmare a încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, ce vizează acțiunile unui bărbat, învinuit de săvîrșirea infracțiunii de trafic de influență.

Cauza penală a fost disjunsă în noiembrie 2023, din cauza de bază pornită în august 2021 de către Centrul Național Anticorupție, notează Noi.md.

Conform investigațiilor, inculpatul, în perioada septembrie – octombrie 2021, urmărind scopul obținerii profitului din tranzacțiile imobiliare, a apelat la o altă persoană care avea influență asupra funcționarilor publici din cadrul Departamentului Cadastru al Agenției Servicii Publice (ASP). Astfel, contra sumei de 2640 de lei, inculpatul a obținut documentele necesare, evitînd procedurile legale și fără prezența fizică a solicitantului.

Urmărirea penală a durat doi ani, iar datorită încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, judecarea cauzei a durat doar 7 luni (cauza aflîndu-se în examinarea unui judecător specializat doar 1 lună).

În rezultatul analizei probatoriului administrat, la 30 iulie 2024, instanța a recunoscut inculpatul vinovat de comiterea traficului de influență, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 70 000 lei.


Sentința poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

2
1
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Pe 31 august, în Moldova este sărbătorită în mod tradițional Ziua Limbii de Stat. Cum să păstrăm limba maternă, în condițiile globalizării și creșterii popularității limbilor străine?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав