Acest paradox are o singură explicație - din cei 2000 de ani ai erei noastre, doar vreo 600 de ani am fost independenți: 190 de ani în timpul și după domnia lui Burebista și 165 de ani - cînd teritoriul de est a statului dacic, de la Carpați pînă la Nistru, a fost liberă (trebuie subliniat faptul că nu a fost niciodată sub ocupație romană).
Statul moldovenesc a fost independent timp de 232 de ani în timpul domniei Mușatinilor, în ciuda pierderii unei părți a teritoriului în urma războaielor cu turcii, și alți 7 ani de libertate ne-au fost dăruiți în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Iar timp de 1400 de ani am fost sub ocupație. Toți cei care au scris istoria acestui stat au încercat să justifice prezența lor pe teritoriul nostru. Din păcate, istoria poporului și a țării noastre este însoțită de multe acte de trădare.
Trădarea a fost cea care a jucat un rol fatal în destinele lui Burebista, ale regelui dac Decebal și ale lui Alexandru Ioan Cuza. Primul și ultimul domn moldovean al Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei, Alexandru Ioan Cuza, și-a iubit Patria cu toată ființa sa, a slujit-o cu credință și devotament toată viața și a devenit o adevărată icoană a moralitate pentru popor, precum și un model de urmat în slujirea Patriei.
Cu toate aceste, el a avut parte de răutate și trădare și a fost nevoit să părăsească țara spre binele tuturor. Ziua trădării pentru Alexandru Ioan Cuza a fost 11 februarie 1866. În acea zi, la ora 5 dimineața, un grup de ofițeri înarmați cu pistoale a intrat în palatul său regal, l-a trezit pe domnitor și l-a obligat să semneze actul de abdicare de la tronul României. Această faptă este de o gravitate fără precedent, întrucît ofițerii în cauză îi juraseră anterior credință domnitorului, unii dintre ei erau chiar din paza palatului.
Astfel, și-au dezonorat numele colonelul N. Haralambie, colonelul I. Călinescu, colonelul D. Crețulescu, fratele prim-ministrului de atunci, maiorul D. Lecca, căpitanul C. Pilat, căpitanul A. Berindei, căpitanul A. Candiano-Popescu, căpitanul A. Costescu, trădîndu-l pe Alexandru Ioan Cuza. Drept urmare ei cu toții vor face carieră ca generali sub domnia regelui Carol I.
141 de ofițeri ai armatei române, de la sublocotenenți la colonei, i-au scris în același an 1866 un memorandum lui Carol I, cerînd ca trădătorii să fie pedepsiți. Cu aroganța tipică unui prusac primitiv și needucat, Carol I a ignorat memorandumul, l-a numit pe A. Candiano-Popescu adjutant regal și îl va urmări pe Alexandru Ioan Cuza cu ură neagră pînă la moarte.
Adăuga comentariu