Potrivit Agenției Naționale Arheologie, acestea datează din perioada tîrzie a epocii bronzului (sec. XVI-XIII î. Hr.), din sec. III d. Hr. și evului mediu tîrziu (sec. XVI-XVIII).
Potrivit sursei citate, descoperirea a fost făcută de arheologi în timp ce cercetau traseul Ivanovca-Izvoare-Vanțina-Ocolina, care urmează a fi reparat, în zone cu potențial arheologic semnalată pe baza imaginilor din satelit.
Drept rezultat, la cca 2 km spre est de Căinarii Vechi, raionul Soroca, au fost descoperite resturi de locuire atribuite culturii Noua din perioada tîrzie a epocii bronzului și evului mediu tîrziu.
Agenția menționează că, de asemenea, pe fotografiile aeriene din dronă, dar și pe teren, au fost observate cel puțin cinci „cenușare”, care prezentau vestigii din bronzul tîrziu, dar și ceramică lucrată la roată, datînd din perioada romană și evul mediu tîrziu.Arheologii au constatat că resturile arheologice se găsesc pe ambele părți ale drumului, care urmează a fi în curînd reabilitat. Potrivit lor, pînă la reparație, inițial vor fi efectuate cercetări arheologice preventive.
Amintim că, acum doi ani, arheologul Dumitru Avram a identificat la Căinarii Vechi un nou sit arheologic cu „cenușare”.
Pentru mai multe informații despre cultura și istoria Republicii Moldova poate fi accesat site-ul moldovenii.md.
Adăuga comentariu