X 
Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4064

Sondaj: Cetăţenii Moldovei cel mai mult sînt nemulţumiţi de salariu

21 oct. 2016,, 09:00   Societate
3225 4
Опрос: граждане Молдовы больше всего недовольны зарплатой
Foto: sputnik.md

Cetăţenii Moldovei cel mai mult sînt nemulţumiţi de salariile şi pensiile achitate în ţară.


Acest fapt îl denotă rezultatele Barometului opiniei publice - octombrie 2016, prezentat joi de Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing CBS-AXA.

Potrivit sondajului, de salarii sînt nemulţumiţi 71,2% dintre respondenţi, de pensii - 74,1%, de starea locurilor de muncă - 64,2%, de combaterea corupţiei - 70,8%, de nivelul de trai - 48,6%, de viaţa politică din ţară - 54,3%, de asistenţa medicală - 73,8%, iar 31,1% din respondenţi afirmă că banii nu le ajung nici pentru strictul necesar.

În acelaşi timp, 64% dintre intervievați sînt mulţumiţi de locuinţă, 50,1% - de transport, 47,2% - de serviciu.

Totodată, 52,9% dintre respondenţi sînt cel mai mult îngrijoraţi de viitorul copiilor, 47,7% - de sărăcie, 40% - de preţuri, 39,1% - de şomaj, 33,8% - de corupţie.

Principala sursă de informare pentru 78,1% dintre intervievați este televiziunea, 39,8% - internetul, 24% - radio. În acelaşi timp, în televiziune au încredere 39,7% dintre respondenţi, în internet - 16,7%, în radio - 4,5%.

De cea mai mare încredere a populaţiei se bucură biserica - 72,8%, primăriile - 37,5%, mass-media - 30,5%.

Oamenii au cea mai puţină încredere în preşedinte - 3,7%, Parlament - 7%, Guvern - 9,9%, partide politice - 9%, justiţie - 10,4%.

În acelaşi timp, 84% dintre respondenţi consideră că Moldova merge într-o direcţie greşită, iar în opinia a 68,2%, schimbarea conducerii ţării va permite schimbarea situaţiei socio-economice.

Sondajul a fost realizat în perioada 6-16 octombrie cu susţinerea financiară a Soros-Moldova şi a Fundaţiei Est-Europene, pe un eşantion de 1109 persoane din 82 de localităţi. Marja de eroare este de ± 2,8%. Sondajul a fost realizat la comanda Institutului de Politici Publice.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?