Transnistria stiri: 1447
Preşedintele stiri: 4072

Cioloş: România va spori investiţiile în Moldova

26 aug. 2016,, 09:15   Economie
3288 4
Чолош: Румыния увеличит инвестиции в Молдову
Foto: jurnalul.ro

Investiţiile României în Moldova vor fi majorate. Anunțul a fost făcut la Chişinău de către prim-ministrul României, Dacian Cioloș, la întrevederea cu președintele Parlamentului, Andrian Candu, menţionînd că două dintre companiile importante din sectorul energetic românesc sînt pregătite să investească în Moldova în condiții de predictibilitate pentru mediul de afaceri și rentabilitate, comunică NOI.md.


Potrivit comunicatului Serviciului de presă al Parlamentului, Dacian Cioloş a spus că o bancă importantă din România și-a anunțat intenția de a se extinde în Moldova. ”România va încuraja și alți investitori să vină în Moldova, în măsura în care reformele vor continua pentru a îmbunătăți mediul de afaceri și va exista o abordare constructivă din partea autorităților”, a declarat Dacian Cioloș.

Prim-ministrul României a subliniat că, pe lîngă asistența financiară rambursabilă de 150 de milioane de euro, Moldova va continua să beneficieze și de asistență financiară nerambursabilă din partea României. Este vorba despre continuarea proiectelor de renovare a grădinițelor, achiziția microbuzelor pentru transportul elevilor la școală și extinderea unui program-pilot destinat administrației publice locale.

Dacian Cioloş a menţionat că România va extinde proiectele de dezvoltare în Republica Moldova și va continua să mobilizeze capitalele europene pentru a menține proiectul – apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană – pe agenda europeană.

Andrian Candu a apreciat proiectele implementate pînă în prezent cu asistența României și a salutat intenția de a le continua și extinde. Președintele Parlamentului a menționat că pentru Moldova rămîne o prioritate implementarea Acordului de asociere, semnarea unui nou acord cu FMI, reforma sectorului energetic și a celui financiar-bancar, crearea condițiilor atractive pentru mediul de afaceri și a instrumentelor de protecție pentru investitorii străini.

”Salutăm intenția investitorilor români de a veni în Moldova. Vom acorda tot suportul necesar, inclusiv prin modificarea și completarea legislației, pentru a facilita investițiile străine în Moldova. Și majoritatea parlamentară, și Guvernul vor asigura continuarea politicilor de integrare europeană a țării. Angajamentul asumat politic este să îndeplinim precondițiile stabilite de FMI, iar acest lucru va fi un semnal pentru Comisia Europeană de a relua proiectele suspendate cu Moldova”, a declarat Andrian Candu.

La întrevedere au mai participat deputații Valentina Buliga – președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Mihai Ghimpu – copreședintele Comitetului Parlamentar de Asociere Uniunea Europeană – Moldova și președintele Grupului parlamentar de prietenie cu România, George Mocanu – copreședintele Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Moldovei.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?