X 
Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4075

Varșovia cere "explicații" Berlinului despre recentele atacuri teroriste

27 iul. 2016,, 12:10   Externe
2384 2

Польша потребовала объяснений от Германии в связи с терактами
Foto: realitatea.net

Guvernul polonez a cerut Germaniei "explicații" despre atacurile sîngeroase care au fost comise în această țară în ultimele zile, după ce în unul dintre ele a fost ucisă și o cetățeană poloneză, informează AFP.


"De mai multe săptămîni, în fiecare zi auzim vorbindu-se despre atacuri teroriste. Aceste ultime evenimente au afectat și cetățeni polonezi", a declarat marți — în fața jurnaliștilor — șefa guvernului polonez, Beata Szydlo.

Un refugiat sirian de 21 de ani a ucis — duminică, în cursul unei dispute — o poloneză de 45 de ani cu o lovitură de macetă, într-un mic restaurant din orașul Reutlingen (în sud-vestul Germaniei), fugind apoi și rănind alte cîteva persoane. Poliția germană a calificat cazul drept o dramă pasională, relatează Agerpres.

El se înscrie totuși în o serie de alte tragedii: atentatul sinucigaș revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic în apropierea locului unde se desfășura un festival de muzică, atacul cu toporul și împușcăturile soldate cu o baie de sînge la Munchen.

"Statul polonez are obligația să ceară explicații despre ceea ce s-a petrecut, o informare onestă, pentru că toate acestea se desfășoară de cealaltă parte a frontierei noastre", a declarat șefa guvernului conservator polonez.

Ministrul afacerilor externe polonez, Witold Waszczykowski, denunțase luni responsabilitatea Germaniei pentru această serie de atacuri sîngeroase.

"Serviciile de securitate și politicienii germani poartă responsabilitatea pentru securitatea în Germania. Așteptăm să ne explice pentru ce au loc aceste acțiuni", indicase șeful diplomației poloneze, citat de agenția oficială locală PAP.

"Sîntem asigurați că deschiderea Europei și acceptarea unui val atît de important de migranți nu vor provoca probleme. Or, se dovedește că da", a insistat Waszczykowski, a cărui țară adoptase o poziție foarte fermă împotriva cotelor europene obligatorii de imigrare și care rămîne extrem de reticentă față de primirea migranților pe teritoriul său.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?