Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4061

Zona de Liber Schimb se extinde de la 1 ianuarie 2016 pe întreg teritoriul țării

24 dec. 2015,, 13:04   Economie
1221 6

Zona de Liber Schimb de extinde de la 1 ianuarie 2016 pe întreg teritoriul țării
Foto: politobzor.net

Începînd cu 1 ianuarie 2016, toți agenții economici din Republica Moldova, inclusiv cei din regiunea transnistreană, vor exporta mărfurile în Uniunea Europeană în baza aceluiaşi regim de comerț liber. Preferințele comerciale autonome (PCA) expiră odată cu sfîrșitul anului curent, așa cum a fost anunțat din startul aplicării acestei excepții, notează NOI.md cu referire la o notă informativă a Guvernului.

Decizia are la bază rezultatul pozitiv al negocierilor purtate la acest capitol. Astfel, pe 12 noiembrie curent, Ministerul Economiei a prezentat Direcției Generale Comerț a Comisiei Europene un set de măsuri de facilitare a comerțului cu UE în regiunea transnistreană, convenit cu Tiraspolul. Proiectul a parcurs procedurile de avizare în instituțiile competente de la Chișinău și Bruxelles.

În baza acestei decizii, autoritățile moldovenești oferă acces la toate procedurile interne de obținere a documentelor de însoțire a mărfurilor destinate exportului pe piața comunitară. Pentru a beneficia de facilitățile comerciale, regiunea transnistreană s-a angajat ca într-o perioadă determinată de timp să asigure condiții preferențiale de acces mărfurilor și serviciilor ce provin din Uniunea Europeană, precum și să efectueze o serie de ajustări ale cadrului comercial-economic și fiscal.

Aplicarea prevederilor ce țin de comerț va fi evaluată în termen de zece luni de la adoptarea deciziei și, în continuare, o dată pe an, cu luarea măsurilor ce se impun.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?